Criza de yesmeni

E normal ca angajații federali să-și apere instituția în spațiul public.

Să vorbească favorabil deciziilor care se iau la FRF, să încerce să găsească justificări cât de cât logice, care să nu-i arunce în ridicol. Deși de multe ori e foarte greu să reușești să dai gir absurdului.

Sistemul are însă și fisuri. Marcel Pușcaș, mai recent Aurel Țicleanu, exprimă din interior opinii contrare politicii impuse de la centru. Sunt lăsați în pace (cel puțin deocamdată!) probabil pentru a se crea impresia unei democrații, unei libertăți de exprimare, deși e clar că părerile „deviaționiștilor” (așa îi numea Stalin pe cei care se abăteau de la linia trasată de la Kremlin) numai bine nu cad la stomacul head-quarter-ului de la Casa Fotbalului.

Între foștii fotbaliști, conducători sau antrenori contestarea se plimbă de la modul radical, chiar violent (Porumboiu, Cornel Dinu, Prunea, Ionel Ganea) la varianta fără semne de exclamare, dar care, referindu-se justificat la chestiuni concrete, tot contestare e. Moderatorii, deși pupitrul de la care vorbesc le impune mai degrabă să pună întrebări decât să aibă păreri, lasă impresia că ar fi, aproape toți, pe partea cealaltă a străzii decât cea pe care merg șefii FRF. Majoritatea editorialelor care se scriu sunt și ele „anti”, ca și miile de postări de pe Facebook, venite de la oameni aflați mai aproape sau mai departe de fenomen.

Postacii, cei care-și rup degetele pe tastatură să combată noianul de materiale antifederale, nu se pun la socoteală. Niște fraze anonime, ascunse sub nick-name-uri, nu pot fi luate în calcul, acest fel de păreri neasumate n-au cum să fie valide.

Rămân cei din așa-zisa „societate civilă”. Adică oameni care n-au legături contractuale cu FRF, dar continuă să susțină conducerea în tot ce face, bine sau rău. Au fost ceva mai mulți, dar au rămas foarte puțini.

Se mai aud doar câteva glasuri izolate ale unor susținători singuratici, tot mai puțini de la o zi la alta. Iar discuțiile din studiouri riscă să devină plictisitoare, emițând același gen de păreri, cu sau fără melodii de Bug Mafia în loc de încheiere.

E semn că deja s-a vorbit destul, că s-a criticat destul și că nu prea mai e mare lucru de spus. Doar de făcut.