Ce urît!

Să recunoaştem că am văzut chipuri mai senine decît al lui Piţurcă după aflarea grupei! Fotbalul românesc s-a obişnuit în ultima vreme cu sorţi generoşi (vezi Steaua-Borisov) şi n-ar fi fost rău ca în locul Franţei să ne fi picat […]

Să recunoaştem că am văzut chipuri mai senine decît al lui Piţurcă după aflarea grupei! Fotbalul românesc s-a obişnuit în ultima vreme cu sorţi generoşi (vezi Steaua-Borisov) şi n-ar fi fost rău ca în locul Franţei să ne fi picat Grecia, iar în locul Serbiei, Finlanda, să zicem, pe care nu demult am bătut-o de două ori. Ca să nu mai spunem că din urna a 5-a ne-a venit Austria, care va fi la Euro, şi nu Azerbaidjan sau Albania. Mai ales ultima, fiindcă avem amintiri comune de dată recentă.

Grupa nu e grea, ci îngrozitor de grea, pentru că direct se califică o singură echipă şi va fi foarte complicat să fim noi aceea. Francezii nu ratează marile competiţii decît rarisim şi istoric şi e greu de crezut că Marica, de exemplu, ar putea juca rolul lui Kostadinov din ’93. Adică să marcheze la Paris în ultimul minut şi să-i lase pe „cocoşi” acasă. Fie că a fost a lui Platini, a lui Zidane, a lui Henry sau a lui Ribery, Franţa a figurat întotdeauna sus de tot pe afiş.

Cu această distribuţie trebuie să ne gîndim şi la varianta barajului, la care participă toate locurile doi din grupe, mai puţin cel mai slab dintre ele. Dar dacă-i bat iarăşi croaţii pe englezi şi ni-i trimit nouă? Sau ruşii pe nemţi? Sau turcii pe spanioli? Ideală ar fi rezolvarea calificării de pe primul loc, pentru că barajul presupune o încărcătură emoţională căreia fotbalistul român îi face cu greu faţă, chiar dacă adversarul e de prosop flauşat, aşa cum a fost Slovenia.

Pentru calificare nu ne vom bate doar cu francezii, ci şi cu sîrbii. Pe vremuri se vorbea despre un complex iugoslav, dar în ecuaţie intrau atunci şi croaţii, şi slovenii, şi bosniacii, şi muntenegrenii. Acum a rămas doar o echipă care luptă pînă cade, dusă pe braţe de un stadion incendiar şi de un antrenor, Sinişa Mihajlovici, care a învăţat în umbra lui Mancini, la Inter. Costisitorul Clemente va pleca, probabil, iar în locul său va veni dorinţa de revanşă a unei naţii care nu suportă să aibă o condiţie secundară. Dacă nu mai ţineţi minte războaiele fotbalistice cu sîrbii, întrebaţi generaţia lui Cornel Dinu şi Liţă Dumitru. E adevărat, ei nu mai au nici un Geaici, dar atinge oare vreun fotbalist român din actuala generaţie nivelul lui Dumitrache sau Dobrin?