Acum ori niciodată

Încă din toamna lui 1953, „tricolorii” au avut ca principală gazdă stadionul care astăzi îşi trăieşte ultima zi. Dintre toţi selecţionerii, doar Mircea Lucescu şi apoi Jenei au dus echipa şi în alte părţi. Lucescu a jucat incliusiv partide oficiale […]

Încă din toamna lui 1953, „tricolorii” au avut ca principală gazdă stadionul care astăzi îşi trăieşte ultima zi. Dintre toţi selecţionerii, doar Mircea Lucescu şi apoi Jenei au dus echipa şi în alte părţi. Lucescu a jucat incliusiv partide oficiale la Craiova, Timişoara, Hunedoara, dar şi multe amicale la Oradea, Iaşi, Buzău, Constanţa, Suceava. Sub Jenei, „naţionala” s-a mutat cu arme şi bagaje pe Ghencea, pentru că majoritatea jucătorilor erau de la Steaua şi doreau să evolueze pe gazonul de acasă.

Pe „23” echipa naţională a obţinut succese memorabile. Acel 1-0 cu Italia în ’83, de exemplu. Sau victoriile cu Portugalia şi Cehoslovacia de la începutul anilor ’70. Dar au fost şi înfrîngeri care se uită greu, de exemplu meciul pierdut în faţa Irlandei de Nord în toamna lui ’85, acel eşec însemnînd practic ratarea calificării la Mondialul din Mexic ’86. Partida are o poveste a ei. Stadionul suferise mult de pe urma spectacolului omagial din 23 August, acel an şi în octombrie gazonul încă nu fusese pus la punct.. Lucescu a vrut să mute partida undeva în Provincie, la Cluj sau la Timişoara, dar locul de disputare fusese deja anunţat. Terenul prost i-a împiedicat atunci pe români, superiori tehnic nord-irlandezilor, să arate ce ştiu.

La multe meciuri decisive, apărea ca un leit-motiv al numeroaselor înfrîngeri şi al puţinelor calificări din acei ani, o bucată de pînză. Pe ea era scris cu vopsea „Acum ori niciodată!” şi era aşezată deasupra tunelului de acces al jucătorilor. Afişul a existat zeci de ani, în acelaşi loc, deşi se întîmpla rar să fie „acum” şi des să fie „niciodată”.