Ţară, ţară, vrem borfaşi!
„Ţara e colecţia fotografiilor jucătorilor din echipa naţională” Emir Kusturica
La Timişoara, Ştefan Grigorie e pălmuit în faţa vestiarului de un tip care se dă suporter. La cîţiva paşi mai încolo alt fan (sau acelaşi?) discută principial cu Alexa „Da’ […]
„Ţara e colecţia fotografiilor jucătorilor din echipa naţională”
Emir Kusturica
La Timişoara, Ştefan Grigorie e pălmuit în faţa vestiarului de un tip care se dă suporter. La cîţiva paşi mai încolo alt fan (sau acelaşi?) discută principial cu Alexa „Da’ cum a fost cînd ai mers cu noi la băut?” Apoi Piţurcă recunoaşte c-a întîlnit în crucea nopţii, pe coridorul hotelului unde stătea echipa naţională, nu ştiu ce ospătar, aflat în legătură cu diverşi dubioşi. Dar selecţionerul nu crede că Mutu putea să-l bată pe respectivul cu ranga învelită-n cîrpă, că doar nu sîntem sălbatici, nu?
În ambele situaţii, diverşi ciudaţi s-au aflat nepermis de aproape de intimitatea unor echipe de fotbal. La Timişoara, tipi cu lanţuri, muşchi, chelii şi tatuaje ţin ca lotrii calea jucătorilor şi îi iau la palme. La Mamaia, musca, jurnaliştii şi alte forme primitive de viaţă n-au voie să intre în cantonamentul echipei naţionale, unde, în schimb, se lăfăie, naiba ştie în ce calitate, Ioan Becali. Şi pe unde umblă liberi noaptea tot felul de indivizii, aflaţi, după caz, în relaţie conflictuală sau de protecţie cu fotbaliştii. Iar Piţurcă recunoaşte senin ca o zi de mai că da, l-a văzut noaptea acolo pe acel tip.
Dacă o echipă de jurnalişti se cazează în hotel cu „tricolori”, e problemă naţională. Sau dacă secunzii şi masorii lotului – care noaptea moţăie pe la capetele coridoarelor să n-o zbughească vedetele la Flora sau alte stabilimente cu bară fixă – găsesc un ziarist bîntuind pe-acolo, ce se întîmplă? Nu-şi pun ei musculatura în funcţiune să gonească intrusul? Ba cum să nu! În schimb, pe-acolo se plimbă în voie borfaşii, dîndu-şi bineţe cu Piţurcă.
Nu e numai vina lui Piţurcă, e şi a jucătorilor. Nu-i impune nimeni lui Mutu cercul de prieteni. N-are nimeni dreptul să-i dicteze cine trebuie să-i boteze copiii sau cine să-l ducă la altar cu diversele neveste. E treaba lui, pentru noi e important să joace, să dea goluri şi, dacă se poate, să nu mai stea suspendat ani în şir pentru diverse apucături care n-au legătură cu fotbalul. El e băiat deştept şi-şi dă seama că toate astea îi dăunează. Însă face ce face şi intră în asemenea zone cu climă nesănătoasă.
Mutu ştie mai mult ca sigur că marii fotbalişti se împart în două categorii. Unii, exemplari, care fac cariere şi după ce se lasă de fotbal. Exemple sînt destule, Platini, Cruyff, Beckenbauer, recent dispărutul Facchetti. Alţii, care după ce se lasă sau chiar înainte trag cu puşca în ziarişti, ca Maradona, sau se înfundă în sticlă ca George Best, bîndu-şi mai multe rînduri de ficaţi. De n-ar semăna Havana lui Fidel Castro cu Ibiza lui Tata Naşu!