Un mare patriot. Răzvan Burleanu

Galeria figurilor de seamă ale neamului românesc a primit un nou membru.

După marii bărbați ai nației căzuți în luptă, frânți pe roată sau pieriți prin temnițe, Răzvan Burleanu e un demn reprezentant al patriotismului de supraviețuire, reușind să rămână pe tron deși oasele fotbalului pe care-l conduce au început să se albească pe câmpurile de bătălie. El e stânca de neclintit la greu, forma de relief eternă, rezistentă cu brio la asprimi.

„În astfel de momente vezi cine ține cu România!”, spune neînfricatul iubitor de Patrie. Ce înseamnă să ții cu România? Să fii de acord că înțelegerea cu Daum trebuie prelungită cu zece ani? Să bagi la cap o dată pentru totdeauna că el, Burleanu, împreună cu Bodescu, Vișan, Popescu și cum i-o mai chema pe ceilalți neofiți sunt, de fapt, Mesiile care în ciuda eșecurilor în serie plămădesc sustenabilitatea peste veacuri?

Ca să fie clar, aceștia sunt patrioții adevărați, iar șeful lor e cel  mai mare dintre ei. Restul, chit că au jucat de zeci de ori în echipa națională sau și-au luat bilet să stea trei ceasuri în frig sau, pur și simplu, s-au uitat la meci la televizor, „au așteptat înfrângerea după colț!”, sceptici la păsăreasca de corporație vorbită la Casa Fotbalului și incapabili să înțeleagă că drumul spinos către mântuirea fotbalului trebuie parcurs împreună cu Daum și că era obligatoriu să treacă prin acest germinativ eșec cu Polonia, născător de noi energii.

E limpede, patriotismul federal e o chestiune rotundă, iar colțurile sunt ale celor „care-și urmăresc doar interesul personal”. Două lucruri sunt de propus și de votat în proxima ședință de Comitet Executiv: Unu, rotunjirea tuturor muchiilor, ca să nu mai existe colțuri contestatare și doi, eliminarea declarativă a oricăror interese personale. Firește că patrioții de la conducere n-au astfel de interese, eu și-au acordat astă-vară acele prime dintr-o pură dragoste de neam și de meleag.