Poveste despre un fotbalist, despre un antrenor și despre un blog

Andrei Marinescu, fostul portar, relatează chinurile pe care trebuie să le îndure fotbaliștii. N-o face la o bere, ci pe blogul unui antrenor, Laszlo Balint

La 31 de ani, Andrei Marinescu, fostul portar al Rapidului, Brașovului, Severinului (în prima ligă) și, ultima dată, al Clinceniului, a decis să se lase de fotbal. Pentru oamenii cu mănuși, 31 de ani e cam borna de la jumătatea drumului, dacă ne uităm că Gigi Buffon face ce face la 38, iar Edi Stăncioiu semnează cu Steaua la 35. Fără să fie chinuit de vreo accidentare gravă, Andrei a hotărât să renunțe după nenumăratele șicane la care a fost supus de-a lungul carierei, după anii în șir pe care i-a petrecut pe la ușile Comisiilor, așteptând să i se facă dreptate și să i se dea banii pentru care muncise. „Aș fi vrut să ies cu un astfel de material în presă la 25 de ani, însă teama față de represaliile din fotbalul românesc m-a făcut să aștept. (…) Dar niciodată nu e prea târziu”, spune el, convins că a ajuns la vârsta la care nu mai poate avea necazuri. Sau crezând că și dacă le va avea, acum va putea trece peste ele.

Șefi și unelte
Povestea e stufoasă, cuprinde episoade din Giulești, unde după ce și-a cerut drepturile, n-a mai fost folosit, de la Brașov, de la Severin, unde a jucat un an aproape gratis. Culmea, personajele nu sunt neapărat patronii cluburilor, Copos, Neculaie, ci uneltele acestora, Taban, Zotta, plus niște antrenori obedienți, care deși nu sunt nominalizați, nu sunt greu de dibuit! Aceștia executau întocmai ordinele șefilor și băgau în teren doar acei băieți buni care nu-și cereau drepturile și n-aveau prostul obicei să facă memorii pe la Comisii.

Blog de antrenor
Dezvăluirile lui Andrei Marinescu n-au fost făcute nici la tv, nici la vreun grătar giuleștean, unde limbile alintate cu bere se dezleagă automat. Confesiunea a avut loc în scris, cu tastatura în față, pe un blog, pipetafotbalului.com. Această „pipetă” picură de câteva luni și aparține unui antrenor de fotbal aflat între două echipe sau, dacă vreți, în căutare de echipă. Mai pe românește, unui antrenor fără contract în acest moment.

Dezvăluiri cu pipeta
Laszlo Balint, Gyuszi pentru cei care-l cunosc, are 37 de ani, a fost un fundaș harnic, când lateral, când central, la Brașov, CFR Cluj, UTA și Urziceni. O accidentare i-a stopat cariera devreme, la 29 de ani, exact înaintea anului în care Unirea a luat titlul. A primit și el tricoul de campion, mai mult simbolic, fiindcă nu apucase să joace niciun minut. A antrenat minuscula Unirea Tărlungeni, cu care a reușit promovarea în liga a doua, în fața Câmpinei, unde antrenor era Edi Iordănescu, iar conducător Grigore Sichitiu. A fost secund la Brașov în prima ligă, mai întâi al croatului Lokica, apoi al lui Adrian Szabo. Iar sezonul trecut făcuse o echipă frumușică la Clinceni, până când au început alții să-i aleagă fideaua din ciorbă.

De câteva luni ține acel blog, iar temele nu sunt, cum ne-am putea aștepta, „4-4-2, trecut, prezent și viitor” sau „Mijlocașul central, placa turnantă a atacurilor năucitoare”. Pe „pipetă” se tratează și subiecte care deranjează,cu nume concrete, gen povestea lui Marinescu, şi altele. E un forum, o agora unde se schimbă opinii mai civilizat decât la birt și într-o limbă română (Gyuszi e totuși etnic maghiar!) mai corectă decât pe rețelele de socializare.

Altfel decât la șpriț
Apropo de rețelele de socializare, din ce în ce mai frecventate de antrenorii fără contract. Unii pun poze din călătorii exotice, alții se afișează la grătare în șlapi, la pescuit (a devenit o modă fotografia cu crapul de peste zece kile în brațe), la nunți, la tăieri de moț. Iată însă că aceste rețele pot fi folosite și pentru subiecte ieșite din sfera șprițului și-a ciorbei de burtă. Cu curaj, fără teama că vei avea de suferit dacă pe blogul tău se spun despre fotbalul românesc lucruri care nu convin.