Rapid, apă chioară și murdară

Justiția n-are cum să suspende un faliment pe care clubul din Giulești face toate eforturile să-l mențină așa cum e, nesuspendat

Nu va fi un text despre farmecul vieții, nici despre glasul roților de tren, nici despre farmecul inefabil al Potcoavei. Va fi vorba despre șnapani, indivizi oneroși, avocați care vor să fie șmecheri lăsând impresia c-ar fi fraieri. Un sos infracțional care, expus așa cum trebuie, bagă în buzunare mai mulți bani decât niște amărâte de drepturi tv sau decât niște abonamente vândute pentru un an la capătul căruia, chiar dacă Rapidul ar fi jucat în prima ligă, sigur ar mai fi retrogradat încă o dată.

Moraru
A luat clubul de la Adrian Zamfir, individul straniu, vârât, zice-se, prin Servicii, și ascuns în spatele fumului de la grătarul unde masonul Nicu Cristescu, îmbrăcat în costum lucios, cu mustața făcută cu drotul, perpelea niște mici care ar fi trebui să fie liantul între patronat și fanii mereu atrași de miasmele plebee.

Regele apei plate și minerale s-a pomenit în brațe cu un club legendar, numai bun de muls, chiar dacă în conturi nu se afla niciun sfanț. Cum să mulgi ceva care nu există? Simplu. Prin nume, prin brand. Când aduci un fotbalist la legenda Rapid vorbim de un comision, când îl pui să semneze cu Chiajna sau cu Voluntari, e altceva. Mizilic.

Acum două campionate, în tur, Moraru a lăsat echipa de capul ei. Cu niște jucători care erau în cel mai bun caz de liga a doua. Cu puștani care nu demult erau rezervele rezervelor pe la Brănești. În iarnă, când retrogradarea era aproape iminentă, s-a apucat să aducă tone de jucători. De fapt, fiul său îi aducea.
Comisioanele se adunau, nu neapărat pe numele lui Moraru junior. Puteau figura în dreptul unor impresari de unde familiei Moraru nu-i era greu să le întoarcă în propriile conturi.

Următoarea mișcare a sacagiului de Chișinău (așa se numeau în vechime cei care se ocupau cu căratul apei) a fost, vara trecută, să-i aducă pe Pancu, președinte, și pe Iencsi, antrenor.

Biografii incontestabile, sânge vișiniu pur, nealterat. Credea că aceștia doi vor mușca nada, se vor pune în fruntea clubului și dezastrul, care era deja iminent, va cădea în cârca lor. Din fericire, Pancone și Adi s-au prins și l-au lăsat pe taica Valerii să se spele pe cap. Cu apă plată, firește.

Avocații diavolului?
Așadar, faliment. Mai întâi, la instanța de fond. Urmează apeluri, recursuri, cereri de suspendare. Dar repede, repede, că începe campionatul! Nu era timp de pierdut. Tribunalul București, unde avocații depuseseră hârtiile, a ridicat din umeri. Nu noi judecăm, trebuia la Curtea de Apel. Acolo, iarăși stupoare. Avocații nu se ocupaseră să pună la dispoziția instanței adresele corecte ale creditorilor, ca să fie citați.
Prima impresie poate fi că o echipă care vrea să joace în liga întâi și-a ales avocați de liga a patra sau a cincea. Dar de ce ligă trebuie să fii, ca avocat, ca să nu știi unde trebuie să depui o cerere de suspendare?
Poți greși instanța doar dacă ești de rea-credință, adică ai interesul ca falimentul să nu se suspende niciodată, sau măcar să nu se suspende la timp pentru Liga 1. O grefieră sau chiar un aprod ar fi știut precis unde trebuie dusă jalba.

Figura de a mai aduce încă un batalion de străini de pe urma cărora să încasezi comisioane nu mai ține, lumea deja s-a prins. E mai bine să faci lampa mică, să te tragi îndărăt și, eventual, s-o dai pe administratorii judiciari. Că din cauza lor s-a ales praful, nu din cauza ta, ca patron.

Tu ți-ai făcut treaba, bidonul tău cu apă plată, la dimensiuni megalitice, stă de vreo trei ani pe zidul dinspre stradă al stadionului. Publicitate, nu glumă! Afacerile merg, însă rapidiștii încep să se trezească dintr-o beție cu apă plată. Colea Răutu, mare rapidist, se-nvârte în groapă. N-a băut apă în viața lui și a dus-o vreo 95 de ani.