Doi Cristiani, Ronaldo și Daum. Cât de buni sunt ei?

Nu adunăm mere cu pere. Vorbim despre doi oameni ai zilei. Când te califici într-o finală europeană, ești mare. Tot mare ești și când un popor de păgâni ai fotbalului te cheamă să-l creștinezi

Probabil că Daum era la masă cu Răzvan Burleanu. Tacâmuri fine, șervețele de olandă, pește alb, un vin bun. Într-un colț al salonului, aproape de pian, probabil că mergea o plasmă. E posibil ca discursul despre sustenabilitate să se fi terminat și să fi început cel despre centrele de excelență, când pe ecran un om s-a înălțat ireal de pământ și a marcat cu capul, tocmai când se comandase desertul. Până să vină mousse du chocolat, același om care sărise mai înainte la cap luase papionul șefului de sală și-i adusese el, pe tavă, desertul lui Nani. Adică pasa pentru golul de 2-0 și pentru calificarea în finală.

Cât de mare e Cristiano?
E mare, mare de tot! În Primera a jucat 36 de meciuri din 38 și a dat 35 de goluri. Până la un moment dat, spre final de sezon, când s-a accidentat ușor, bifase toate minutele. Nu schimbat, nu menajat, nu suspendat, ci mereu pe teren. La 31 de ani, bătuți pe muchie. Din tot campionatul, doar el și doi portari erau integraliști! În Champions League, 12 meciuri, 16 goluri. Plus trofeul strâns în brațe. La Euro, 6 meciuri, 3 goluri. În total, cam câte meciuri, tot atâtea  goluri. Specia de fotbalist tip golul și meciul părea apusă demult. Undeva pe timpul lui Puskas, Pele și Gerd Muller.

CR7 trage Portugalia după el cam cum remorca Maradona Argentina ’86. Ambele sunt echipe de autor. Dar parcă Diego nu era atât de singur. Îl avea pe Burruchaga, un mijlocaș cum Portugalia nu prea mai are de pe la Rui Costa. Mai era Valdano, care juca la Real, pe vremea când în Primera aveai voie doar cu trei străini în lot, nu cu câți vrei, ca acum. Iar pe bancă stătea Bilardo. Avea nasul mare, era medic ginecolog, dar parcă era peste Fernando Santos. Față de năsos, selecționerul portughez, care a muncit și prin Grecia, e un fel de Vinho Verde botezat cu Tzatziki în port la Pireu. Și se bazează pe Bruno Alves, fratele lui Geraldo, de la Astra. Bruno are 35 de ani și tocmai a semnat cu Cagliari. Cine e Cagliari? În rest, trupeți de pe la Sporting. Joao Mario, Adrien și ceilalți. Băieți buni, dar fără clasă. Poate doar Renato Sanches, puștiu’ cu freză Bob Marley sau Gullit…

Cât de mare e Cristoph?
Nicio vorbă, deocamdată, despre făină și despre orgii. Avem timp destul după primul egal cu Muntenegru. În mod cert, dacă nu-l ia pe Budescu, o să-i aducem aminte că a tras pe nas. Studiem dimensiunea neamțului. Clar e mai mare și decât De Biassi, „albanezul”, și decât Storck, neamțul ungurilor. Dar Cristoph n-a mai antrenat de doi ani jumate. Nea Puiu nu mai antrenase de zece. Un fost în locul altui fost. Însă parcă dimensiunea de fost a lui Nea Puiu e mai mare.”Sfertul” de la Pasadena, alte trei turnee finale, o grămadă de titluri cu Steaua, plus, să nu uităm finala cu Milan, chiar dacă a fost 4-0 pentru Gullit, predecesorul afro al locotenentului lui CR7.

Întrebarea e dacă-l luăm pe Daum pentru ce-a fost. Că pe nea Puiu, acum două toamne, pentru asta l-am luat. Dacă-i dăm un milion pe an doar pentru că a câștigat Bundesliga acum un sfert de veac, cu oameni care au acum peste cincizeci de ani, greșim. Daum pare un învingător vintage care suspină și-acum după păcatele tinereții. Îi plătim gras să ne califice, să ne creștineze, să ne facă să muncim ca nemții.

Probabil că după supeul de bun venit, Burleanu l-a luat pe neamț pe după umeri și l-a condus la hotel. Greu de spus ce-or fi vorbit la despărțire. Dar dacă printre homari s-or fi uitat la Țara Galilor cu Țara Portugalilor, trebuie să fi constatat că a fost un meci despre două echipe obișnuite, cu suflet mare și cu câte un lider și mai mare. Asta trebuie să priceapă Herr Cristoph că ne lipsește nouă, românilor. Sufletul și liderul.