Feroe și Albania, ce piscuri înalte!

Ne-am calificat la Euro în Feroe și, ca să depășim grupa, trebuie să batem Albania. Putem invoca orice, numai o soartă potrivnică nu

Imaginați-vă că țintarul grupei noastre ar fi arătat altfel. Că în primul meci am fi întâlnit Albania și că, în ciuda unui joc bun, eminamente ofensiv, cu Stanciu și Sânmărtean dispeceri inventivi în spatele rafinatului Alibec, am fi obținut doar un egal. Din cauza ghinionului, a celor cinci șuturi în bară și pe fondul paradelor de excepție ale lui Berisha, aflat la meciul vieții, dovedind că nu degeaba l-a luat Lazio. Al doilea meci ar fi fost exact cel care a fost, 1-1 cu Elveția, cu cârceii pe care-i știm deja și care ar fi părut logici după imensul efort ofensiv din desfășurarea ofensivă din fața albanezilor. Ar fi urmat decisivul cu Franța, unde un egal nu ne-ar fi adus mare lucru, ar fi fost nevoie de o victorie ca să ne vedem în „optimi”. Victorie pe Stade de France? Acela ar fi fost într-adevăr un țel, un versant de urcat, un pisc de atins!

Cazematele lui Enver Hodja
Piscul nostru de acum este însă Albania. Cu Memushaj de la Pescara, cu Sadiku de la FC Vaduz. Nu râdeți, într-adevăr Vaduzul e în Liechtenstein, dar, ca să nu se încurce în pronunție, nea Puiu le poate spune băieților la ședință că Sadiku joacă în campionatul elvețian, ceea ce e adevărat. Trebuie să batem Albania! Țara răposatului lider comunist Enver Hodja, pe care am căutat-o mereu când a fost vorba de comparații la nivel european, pentru că era singura care furniza cifre capabile să ne ferească de ultimul loc! După calificarea de la Torshavn, unde niște oi pășteau pe dealul de după peluză, iar Budescu ne va aminti încă douăzeci de ani cât a fost el de determinat pentru țară în acel meci capital, iată-ne în fața unei cazemate pe măsură! (Albania e plină de cazemate, s-au construit în perioada stalinistă, în locul bisericilor și al geamiilor).

Vitaminele din castraveți
Dacă-i batem, va fi cel mai normal lucru din lume și atunci i se va cere acestei echipe naționale să acceadă mai departe în sferturi, uitând că ea e rezultanta unui fotbal debil, jefuit și incapabil să producă altceva decât castraveți care să fie puși la murat la Razgrad sau aluat pentru cataifurile din oazele aflate în drum spre Mecca. Dacă nu-i batem, să te ții! Nimeni nu va spune că rezultatul se explică și prin faptul că, de exemplu, căpitanul lor, Hysaj, e titular la Napoli, aceeași echipă unde Chiricheș, căpitanul nostru, e doar rezervă. Nu! De vină va fi în primul rând Iordănescu, a cărui mentalitate e anacronică, la fel ca manșeta largă de la pantalonii costumului, în totală contradicție cu trendul slimfit al mileniului trei. Și, esențial, cauza de căpătâi va fi schimbarea medicului. Cu nea Pompi pe bancă și înșirându-și ordonat cutiuțele într-una dintre somptuoasele camere ale castelului de lângă Paris, sigur nu ne luau cârceii în fața fratelui Granit Xhaka. Pe Pintilii nu l-ar fi apucat durerile inghinale, iar Chipciu l-ar fi marcat perfect pe Mehmedi, închizându-i gura lui Souness. Automat, dacă nea Pompi continua să împartă feșe și pastile, Prepeliță ar fi dovedit că Ludogoreț e o echipă de nivel european, nu campioana unei țări care ne bate clar la ruine și la gropile din asfalt.

Hai România!
Chiar și așa, trebuie să batem Albania. Nu contează cine va marca, suntem dispuși să ascultăm ani și ani de-acum încolo un alt Budescu, să ne spună cum a scos el țara din marmeladă într-un meci crucial. Da, poate să marcheze și Alibec, chiar trebuie s-o facă! Dacă dă golul victoriei, punem „interzis minorilor” pe ecran și-l așteptăm să vină la flash-ul de după meci cu țigara în gură. Ce să te mai ascunzi prin vestiar când ai bătut Albania? z