Și-acum, să vină Griezmannașvili și Pogbadze!

5-1 cu Georgia a însemnat o injecție cu serul moralului ridicat, dar și o golire a organismului nostru de sensurile meciului cu Franța

Dacă nu faci tumbe de bucurie după un 5-1 cât se poate de clar al echipei naționale nu ești doar apatrid, ci și hater. Așa li se spune mai nou clasicilor Gică Contra. Hateri. Sau, în termenii altei epoci, oameni care nu apreciază la adevărata valoare anumite chestii. Ba apreciază. 5-1 e cea mai concludentă victorie a României de la un 6-1 cu Albania, acum aproape nouă ani, la ultimul meci înainte de a se dărâma fostul „23”. De-atunci încoace, am reușit doar un 3-1 cu Luxemburg la Piatra Neamț, iar cu feroezii, un biet 1-0 la Ploiești. Așadar, 5-1 e rotund ca un cerc, chiar dacă vine după două pase de gol primite cadou de la bărboșii Transcaucazului, plus un autogol al lor la o centrare a lui Raț care în mod normal ar fi trebuit să fie culeasă ușor de portar, ca un pepene luat în brațe de pe câmp.

Doar un pic mai sus de stânca Gibraltarului
Noi nu doar că deschidem balul la Euro, ci și, reamintim celor care au uitat, jucăm cu Franța pe Stade de France, care, așa cum îi spune numele, e tot în Franța. Adică jucăm ÎN DEPLASARE! La ei acasă, dacă nu e clar. Tocmai de aceea ar fi fost de preferat ca ultima repetiție să fi fost pe teren străin, în fața unui adversar cât de cât puternic, în condiții cât mai apropiate de meciul de vinerea viitoare. Am ales în schimb varianta refacerii moralului relativ avariat de dubla congolezo-ucraineană. Am ales un adversar care l-a avut cândva pe Kaha Kaladze în lotul lui Milan, însă acum e o reprezentativă din penultimul pluton european, care a depășit în preliminariile trecute doar insignifiantul Gibraltar! A întâlni Georgia înainte de Franța e ca și cum duminica ți-ai duce copilul în parc să-i dai trei înghețate, știind că luni mergi cu el la medic să-i scoată amigdalele.

Teze și antiteze spre Paris
E bine totuși că știm să fructificăm la maximum pasele primite de la adversari și să ne bucurăm de autogolurile acestora. Gruzinii, conaționalii lui Stalin, au continuat cumva seria începută săptămâna trecută de fostul lor coleg de Uniune Sovietică, Piatov. Dar Rami, Kosczelny sau Lloris n-au astfel de apucături. Cu siguranță la Paris nu va fi 2-0 pentru noi după două minute și jumătate. Iar dacă stăm stane de piatră la cornerele lor, așa cum am făcut-o de două ori vineri seara, nu va fi bine deloc! Aici nu mai e vorba de stil ofensiv sau defensiv, ci de neatenții, naivități și bâlbe ale unei apărări care a luat două goluri în preliminarii, însă acum a primit șase în doar nouă zile calendaristice. Ca simplă constatare, atacanții Franței vin de la Arsenal, Atletico și Bayern, nu de la Inter Baku, Pogon Szczecin și, în cel mai bun caz, Empoli, precum plăvanul cu barbă la presiunea căruia și-a băgat Moți mingea în proprie poartă.

Eurodaciada
Deși nu intră în fișa postului de hater, trebuie accentuată puțin comuniunea echipă-public. Atmosferă frumoasă, stadion plin pe jumătate în fața unui adversar venit cu pluta din portul Batumi, aplauze, încurajări. Asta înseamnă în primul rând interes. Dar și, automat, orizont de așteptare. Cei care cred în echipa națională, și sunt mulți, speră în străfundul sufletului că va fi bine. Acest bine nu înseamnă neapărat să nu pierdem cu Franța, ci să dovedim că vrem să jucăm fotbal. Nu să ne ducem peste francezi cu orice preț, fiindcă probabil, prin valoarea luată bob cu bob, vor veni ei peste noi. Ci să arătăm că ne-am calificat la Euro în virtutea unei anumite valori proprii, nu a faptului că turneele finale ale continentului au devenit un fel de Eurodaciadă, care adună la start cât mai mulți participanți.