Efecte colaterale

De-acum ştim tot. S-a bătut palma, s-au stabilit sumele, se pleacă în Austria, se începe treaba. Fotbalul n-are timpi morţi. Hagi e antrenorul Stelei şi de-aici pornesc o serie de presupuneri, care erau inoperante pînă alaltăieri. Senzaţia e că mutările […]

De-acum ştim tot. S-a bătut palma, s-au stabilit sumele, se pleacă în Austria, se începe treaba. Fotbalul n-are timpi morţi. Hagi e antrenorul Stelei şi de-aici pornesc o serie de presupuneri, care erau inoperante pînă alaltăieri. Senzaţia e că mutările verii abia încep. Dar, dincolo de viitoarele mutări, de cînd patronul şi antrenorul s-au înţeles pe terasa de la Iaki, traiectoriile cîtorva oameni par să fi suferit modificări.

Adi Ilie. Se pare că managerul general proaspăt instalat în biroul lui MM nu se va mulţumi să stea pe scaun. După ce s-a mişcat (bine!) în Spania la cîteva antrenamente, după ce Olăroiu a plecat, Adrian nu mai e atît de radical în privinţa revenirii în teren. Pînă ieri zicea nu, acum zice poate. Acest poate de fapt vrea să însemne da. Patronul şi-l doreşte în iarbă, antrenorul e şi el de acord. Şi nu numai fiindcă astfel se pot evita nişte impozite pe salariu. Pur şi simplu îl vor, invocă intrarea lui Iordănescu în finala de la Sevilla şi ignoră că, nu numai în fotbal, dar şi în viaţă, ceea ce s-a terminat poate foarte greu să înceapă din nou.

Gică Popescu. Se vehiculează numele său pentru funcţia cea mai înaltă a manageriatului stelist. E greu de spus dacă e bine sau dacă e rău. Relaţia lui cu patronul e mai degrabă rece, au existat tensiuni în trecut, singurul liant fiind o înrudire colaterală, pe departe, prin intermediul lui Gică Hagi. Noul antrenor va avea astfel la cele două capete ale firului de comandă doi oameni pe care-i preţuieşte, dar care se înţeleg anevoie între ei. Şi lîngă o rudenie transformată în relaţie profesională (Gigi-Gică) se va mai adăuga încă una (Gică H.- Gică P.). Ceea ce înainte de a fi benefic poate fi periculos.

În fine, Gabi Balint (foto). Ofertat iarăşi pentru postul de secund, Gabi dă din cap a negare. Nu mai vrea. Are 44 de ani, o inteligenţă, o experienţă, o carieră de televiziune în faţă. O sferă de preocupări (CD-uri, filme, cărţi, computer, muzică, motocicletă) care nu include dusul jucătorilor aliniaţi la masă, presăratul jaloanelor pentru antrenament, stinsul luminii în camere. Prin comparaţie, înainte ca Bergodi să vină în România, paronimul său italian, mult mai cunoscutul Bergomi, campion mondial în ’82, primise o ofertă de pe la noi. Pe care a declinat-o cu eleganţă, fiindcă leafa lui de comentator la o televiziune din Italia nu era numai mai sigură decît salariul de antrenor în Divizia A, ci şi mai mare. Bineînţeles că România încă nu-i Italia, dar Gabi Balint e un om care şi-a găsit propria identitate dincolo de limitele meseriei de antrenor secund. Oricare ar fi trecutul său de stelist şi oricît de strînsă ar fi prietenia cu Hagi, decizia lui trebuie înţeleasă şi respectată. Atît de Hagi, cît şi de suporterii Stelei.