Asistentul Irina din DEX
Unei femei i se spune avocat şi nu avocată, medic şi nu medică, agent şi nu agentă, ministru şi nu ministră. Aşa vrea DEX-ul, instanţă lexicală care încă n-a fost chemată cu părinţii tunşi la Combaterea Discriminării. Cuvinte ca profesoară, […]
Unei femei i se spune avocat şi nu avocată, medic şi nu medică, agent şi nu agentă, ministru şi nu ministră. Aşa vrea DEX-ul, instanţă lexicală care încă n-a fost chemată cu părinţii tunşi la Combaterea Discriminării. Cuvinte ca profesoară, învăţătoare, dansatoare, croitoreasă, bucătăreasă, au rămas şi se pare că vor dăinui, pentru că se încăpăţînează să sugereze preocupări preponderent feminine. Prin paralelism, unei femei i se spune arbitru şi nu arbitră.Arbitrajul şi fotbalul înseamnă naturi pur masculine, indiferent dfe eforturile FIFA pentru globalizare.
O arbitră – cer scuze DEX-ului, dar sună mai bine aşa – din România obţine ceea ce nu reuşesc colegii ei pentru care termenul are libertatea de a fi folosit la propriu. Campionat Mondial din China după Europene, turneu final de tineret şi alte competiţii. Probabil că nici nea Nicu Rainea n-a adunat atîtea delegări într-un termen aşa de scurt. Arbitru bărbat la Mondiale n-am mai avut de la Grigorescu încoace şi probabil că nici nu vom avea pînă cînd generaţia taţilor şi fiilor nu va ieşi din scenă. Femei au fost, pentru că nu numai Irina Mîrţ (foto), care a primit telegrama acum, ci şi Cristina Ionescu a fost delegată nu demult, la nivel înalt.
Se pot face două discuţii. Întîi, ce le-o mîna pe aceste doamne să iubească mai mult linia penultimului apărător decît vizita la cabinetul de cosmetică şi legea avantajului mai mult decît shopping-ul. (Apropo,bărbaţii au inventat o glumiţă care spune că particula „shoppin” e doar un prefix pentru punctul G din finalul acestui înspăimîntător cuvînt-fanion al romglezei). Greu de răspuns acestei chestiuni. Cînd sînt mici fetele se visează dive sau în cel mai rezonabil caz doctoriţe. Arbitrajul, la tuşă sau la centru, survine ca pasiune ulterior. Dar cine ştie, poate că într-o zi una dintre cele două fetiţe care poartă în dreptul rubricii „tată” din certificatul de naştere numele autorului acestui articol mi se va adresa candid, în dreptul unei vitrine „Cumpără-mi păpuşa aia cu ecuson FIFA, da’ spune-i vînzătoarei să verifice dacă beep-ul de pe mînă are baterie”!
A doua parte a discuţiei e despre candoare. Într-o lume măcinată de bani, telefoane de la preşedinţii de cluburi, influenţe, suspiciuni şi ce-o mai fi, coada împletită şcolăreşte a domnişoarei din Botoşani clatină din temelii valorile unui sistem. Sau mai bine zis, lipsa acelor valori. Reabilitează o ocupaţie compromisă. Redă sensul noţiunii de justiţie pe terenul de fotbal, de dreptate împărţită în mod egal pentru toţi. În egală măsură, mustră. Pe cei care nu le folosesc pe doamnele arbitru mai mult în campionatul intern. Şi pe noi, cei care la începutul acestui text am ţesut o filosofie discutabilă despre femininele pe care DEX-ul întîrzie enervant să le ia în considerare măcar ca pe nişte forme acceptate.