E ofsaid mare!

Pe vremea cînd diverşi şi vremelnici şefi ai CCA îşi promovau pupilii pe bază de prietenii cu şefii de cluburi, Mircea Sandu tăcea. Cînd Kassai făcea brigăzile cu Copos, nici o reacţie din partea şefului federal. Cînd la UEFA ploua […]

Pe vremea cînd diverşi şi vremelnici şefi ai CCA îşi promovau pupilii pe bază de prietenii cu şefii de cluburi, Mircea Sandu tăcea. Cînd Kassai făcea brigăzile cu Copos, nici o reacţie din partea şefului federal. Cînd la UEFA ploua cu anonime despre faptele de arme ale arbitrilor români, iarăşi nimic.

Avînd drept punct de plecare acest istoric de pace şi înghiţire răbdătoare, reacţia recentă a lui Mircea Sandu, scrîşnită, metalică, nervoasă, surprinde. Ce l-o mîna în luptă? Cum de s-a hotărît să pronunţe nume, Salomir, Colţescu, Bărgăoanu, alţi arbitri bătrîni, stătuţi şi lipsiţi de perspectivă? N-are importanţă! Nu facem aici psihanaliza personală a preşedintelui FRF, ci doar comentăm faptele sale.

Iar faptele îi dau dreptate de la un capăt la altul. În arbitraj e jale, rîde lumea de noi cum ne milogim pe la vecini, daţi-ne fraţilor şi nouă un arbitru credibil, că avem derby mare, locul 6 cu 7 şi n-are cine să fluiere. Ăla e văr cu gazdele, celălalt e fiu de-al oaspetelui, cutare e recuzat de ambele echipe. Şi-atunci, pe baza teoretică a globalizării şi a schimbului de experienţă, ne sînt trimişi nişte neofiţi limitrofi, care arbitrează la fel de prost ca ai noştri, dar măcar nu sînt bănuiţi la fiecare scobitoare pe care o bagă între dinţi la masa de dinainte de meci.

Cînd critică dur arbitrajul, Mircea Sandu vorbeşte mai mult de pierderea credibilităţii decît despre lipsa valorii. Dă senzaţia că ştie mai multe decît spune, că e la curent cu bani, tarife, influenţe. În acelaşi timp, răstigneşte la fiecare frază actuala Comisie, socotind-o responsabilă de eşec şi înghiontind-o parcă să-şi dea demisia. Nu strict pe şeful ei, pentru că înlăturarea persoanei Gheorghe Constantin e greu de crezut că va rezolva problema. Acolo e un întreg sistem de promovări-retrogradări, de filiaţii, nepotisme, protecţii. De conservatorism, de observatori care au făcut brigadă cu cei pe care acum îi notează. Probabil că asta vrea Mircea Sandu să desfiinţeze.

Nu e exclus nici ca Mircea Sandu să dorească scoaterea completă a arbitrajului de sub tutela foştilor arbitri şi încredinţarea lui totală, nu numai la nivelul tabelului cu delegări, unor funcţionari federali gen Lupescu, Prunea şi aşa mai departe. Asta nu-i va fi deloc uşor. Dacă un preşedinte de Comisie se mai poate schimba, foştilor arbitri, luaţi ca un tot unitar, li se va lua foarte greu jucăria. Certăreţi cînd e vorba de fiul unuia sau al altuia, se aşteaptă ca ei să se comporte solidar şi agresiv pentru menţinerea unui sistem care lor le-a rezolvat trecutul, le-a pus la adăpost prezentul, iar fiilor promovaţi pe liste le-ar putea asigura viitorul.

„Nu este o palmă dacă Lupescu se va ocupa de delegări, ci este un pumn!” —  Mircea Sandu