Du-te, Dică, du-te! Păi, ce să mai faci?

Purtîndu-se precum cu o cîrpă cu omul alături de care a cunoscut atîtea succese și care l-a ajutat să cîștige o grămadă de bani, Gigi Becali a mai arătat o dată cît e de mic

„Ce să mai facă Dică?!”. Așa grăit-a întîistătătorul Stelei, cu milă creștină, cu înțelegerea inutilității, printre frazele triumfaliste care anunțau sosirea lui Reghecampf la Steaua.

Chiar așa, ce să mai facă Dică? Nu mai are ce, menirea lui s-a isprăvit, Reghe are staff-ul său, pe care l-a luat de la Riad pînă-n Bulgaria. E clar, Dică trebuie să plece! Asta-i viața, fiecare pe drumul său.

Dar Dică, imediat după meciul cu ASA, apucase să vorbească despre viitor, îl periase nițel pe patron, ca orice slujbaș cinstit. Între declarația lui Dică de la Cluj și telefonul dat de Gigi Becali în studioul Digi (el a sunat!) nu trecuseră mai mult de 5 minute. Putea, înainte de a intra în direct, să-l sune pe Mache, așa cum face de obicei, să-l pună în temă pe Dică, să nu-l aducă în ipostaza jenantă de a vorbi despre ceva care se știa deja că n-avea să se întîmple niciodată.

Pe marele creștin și pe alesul caracter nu l-a mai interesat asta. El reușise să-l lămurească pe Reghe, Dică devenise cantitate neglijabilă. Dică, omul de la Kiev. Dică, fotbalistul anului 2006. Dică, decarul. Dică, idolul suporterilor care acum nu mai vin la stadion.

Purtîndu-se precum cu o cîrpă cu omul alături de care a cunoscut atîtea succese și care l-a ajutat să cîștige o grămadă de bani, Gigi Becali a mai arătat o dată cît e de mic. Ca orice ciocoi parvenit, se folosește de oameni cît timp are nevoie de ei, apoi se leapădă de ei fără nici un resentiment. E trăsătura caracteristică a unui suflet mărunt și e consecința logică a lipsei de educație.