Aventurile lui Farfan și Nikopolidis în România

Farfan e Răzvan Avram, Nikopolidis e Cristi Stoicescu. Așa au fost ei alintați de colegii de vestiar. Primul doarme pe masa de masaj, al doilea și-a amanetat verigheta ca să-și plătească o datorie

La un moment dat au jucat împreună la Victoria Brănești, pe la sfîrșitul deceniului trecut. De acolo, din acel vestiar le vin poreclele. Avram a ajuns Farfan pentru că e smead ca peruvianul care a făcut glorie la PSV și Schalke, iar Stoicescu e Nikopolidis, pentru că a încărunțit devreme, precum legendarul portar campion european cu Grecia.

Răzvan are 29 de ani și la 16, cînd era la Steaua, trecea drept cel mai bun junior român al generației sale. Accidentările, alegerile greșite din carieră, ghinionul, toate l-au dus către altceva decît promitea și decît își dorea. În vară, deși se pregătise la Clinceni, a semnat pe ultima sută cu Brașovul, pentru un salariu mai mare. Pe care probabil că încă îl așteaptă. Acum doarme pe masa de masaj din vestiar, pentru că la pensiunea rurală la care l-a trimis clubul să stea în cameră cu alți doi colegi e frig, iar patul e rupt.

Un caz social, pe care Vasile Dochița, noul număr unu de la Brașov, îl comentează halucinant. „Patul nu era rupt, doar un șurub era căzut!”. Aici ar trebui să urmeze cîteva zeci de semne de exclamare, dar nu prea dau bine în pagină. Apoplexia însă rămîne, nici măcar Romică Pașcu, și el oficial al Brașovului la o vîrstă septuagenară, n-ar fi fost în stare de o astfel de frază! Firește că după dulcile vise cu miros de revulsin de pe masa de masaj, Avram a fost dat afară. Din culcușul provizoriu, dar și din echipă, nefăcînd parte din lot pentru meciul de ieri, cu Vîlcea. „A fost o decizie a conducerii tehnice”, spune același Dochița. Normal, după propoziția cu șurubul, această a doua rostire aproape că nu mai miră pe nimeni.

Cristi Stoicescu, 35 de ani, portarul veteran al Buzăului, e chemat astăzi, împreună cu alți colegi, la Comisia de Disciplină, în povestea cu blaturile la pariuri. Asta e treaba anchetatorilor, și nu numai aici, la FRF, ci poate că și mai departe, la Parchet. Dar nu despre pariuri e vorba acum, ci despre poza lui Cristi Stoicescu din Gazeta de miercuri. Cu verigheta în palmă, proaspăt scoasă de la amanet, unde-o dusese ca să-și poată plăti o datorie nu foarte mare, Cristi ilustrează aproape fără alte comentarii nivelul financiar din fotbalul mai mic și mai puțin răsfățat cu drepturi tv faraonice decît cel de pe prima scenă.
Da, există fotbaliști care n-au unde să doarmă, ce să mănînce, din ce să cumpere un litru de lapte copiilor, cum a fost cazul lui Calancea, portarul Ceahlăului. Sau care pur și simplu își lasă baltă carierele și pleacă să îndoaie betoane în Anglia, cum e alt nemțean, Gorea.

Situațiile sînt de multe ori jenante, umilitoare, plăcerea propriu-zisă a fotbalului dispare, lăsînd loc unor curse de anduranță pentru supraviețuire. Vorbim despre un pat, despre un litru de lapte sau despre cîteva sute de lei cu care să scoată lucrurile de preț ale oamenilor de la casele de amanet. Avem un fotbal cu rădăcinile smulse din pămînt și, culmea!, paturi cărora în afară de un biet șurub, aproape că nu le lipsește nimic.