Fotbalul, profesor de viaţă

Cînd baţi cu 7-1 îţi intră tot, inclusiv golurile pe care ar fi trebuit să le dai în trecut şi cele de care ai avea nevoie în viitor. Dar e decent să baţi cu 7-1? Spiritul jocului zice că da. […]

Cînd baţi cu 7-1 îţi intră tot, inclusiv golurile pe care ar fi trebuit să le dai în trecut şi cele de care ai avea nevoie în viitor. Dar e decent să baţi cu 7-1? Spiritul jocului zice că da. Motoarele se opresc şi se gripează doar pe maidanele noastre mioritice, cîtă vreme în lumea civilizată a fotbalului (oare cît ne vom mai enerva folosind această expresie?) ele toacă mereu la fel, în acelaşi ritm perfect, indiferent de scor şi de adversar.

Lui Manchester – dar şi lui Dinamo, prin ricoşeu, – i-au lipsit pe San Siro două goluri pentru prelungiri. Putea lua două, oricare ar fi fost ele, de pe tabela lui Old Trafford la meciul cu Roma şi mai juca 30 de minute, care poate le-ar fi fost fatale bătrîneilor de la Milan. Sau putea lua chiar trei, pentru că tot ar fi rămas patru, suficient pentru dezmembrarea apărării lui Chivu.

Dar la fotbal asta nu se poate. Golurile de ieri nu pot fi date mîine. Există doar golurile de azi. Există stări de graţie, ca la 7-1, există nopţi ploioase, cleioase şi negre, ca aceea în care Cristiano Ronaldo a părut un pui de muscă dornic să scape din palmele bătucite ale unor pensionari care au lipit fotbalului eticheta de înţelepciune.

Şi mai există un antrenor înnobilat, care la 7-1 dădea autografe cînd meciul încă nu se terminase, iar la 3-0 pentru Milan mesteca gumă, incapabil de reacţie. Un Sir nu-şi ia niciodată adversarii la mişto, pentru că imediat vin tabloidele şi fac socoteala cîte basculante de gumă o fi plimbat prin fălci Ferguson în 21 de ani de cînd împărăţeşte la Manchester.