Omul care ne trebuie
Fraţi bulgari,
De ani de zile păzim, şi unii şi alţii malurile unei Dunări europene care ne face hatîrul de a ne spăla, în măsura în care e cazul, şi cam e, pămînturile străbune;
De multă vreme vă sîntem îndatoraţi, […]
Fraţi bulgari,
De ani de zile păzim, şi unii şi alţii malurile unei Dunări europene care ne face hatîrul de a ne spăla, în măsura în care e cazul, şi cam e, pămînturile străbune;
De multă vreme vă sîntem îndatoraţi, pentru că la voi vedeam, cu ajutorul unor lighene suite şe acoperişuri, Campionatele Mondiale;
De cînd ne ştim am cărat pe meleagurile voastre cantităţi impresionante de Gerovital şi de coniace, întorcîndu-ne, triumfători, cu cîte-un borcan de castraveţi şi o sticluţă de parfum de trandafiri. Ne mîndream şi noi, ce să facem, c-am fost în străinătate cu BTT-ul şi arătam împăunaţi prietenilor săpunul subtilizat din baie, de la Balkanturist.
Aşa că nu ne lăsaţi tocmai acum, cînd avem mai multă nevoie de voi. Promitem, dacă ne ascultaţi dorinţa, să ne cheltuim zilele viitoare ultima stotinkă în „buticele” de la Nisipurile de Aur, să zîmbim mulţumiţi cînd ne veţi da la All Inclusive bere Astika cu gust de dude necoapte şi să nu mîrîim la nici unul din cele 47 de feluri de zacuscă pe care ni le veţi pune pe masa de Paşte. Iarăşi, făgăduim că vom vorbi Europei întregi că aveţi un litoral mai decent şi mai curat decît al nostru, că măgarii şi poliţiştii-rakeţi sînt pe cale de dispariţie de pe şoselele voastre.
Numai ascultaţi-ne şi nouă cea mai fierbinte dorinţă posibilă! Nu vă cerem mult, pentru că ştim că n-aveţi. Dar ceea ce vă rugăm e cu totul şi cu totul posibil. Aşadar:
NU-L DAŢI AFARĂ PE STOICIKOV!!!!
Lăsaţi-l la echipa naţională, e simbolul vostru, e Iţo, am auzit c-aşa-l alintaţi. Păstraţi-l la echipa naţională, pentru că avem mare nevoie de el!. E singurul om de pe această planetă care se poartă mai ciudat decît selecţionerul nostru. Cu oricine altcineva, riscăm să nu ne calificăm la Euro. Cu el, aproape c-am rezolvat problema. Voi aţi mai fost pe la turneele finale, noi în schimb n-am mai văzut lumea bună cam de pe vremea cînd ne îndesaţi voi pe nas fum de ardei iute de la Kozlodui.
Ce dacă ne spune mămăliciko, go home!? Ne ducem acasă şi gata! Ce dacă se ţine de boaşe în faţa camerelor TV!? Nouă, ca naţie, ni s-a arătat de-a lungul istoriei mult mai mult decît atît. Ce dacă s-a certat cu Stilian Petrov, cu Berbatov şi cu toată lumea? Iertaţi-l şi ţineţi-l acolo, poate mai face un egal acasă şi cu Luxemburgul şi vă mai saltă o jumătate de loc în clasamentul UEFA.
Vă cere să-i daţi afară secundul? Daţi-l numaidecît! Ce, într-un secund staţi voi? Daţi-i afară pe toţi, munţii Rodopi, trandafirii de pe Valea Mariţei, proletarii sofioţi care atîrnă de scara tramvaiului, numai pe el păstraţi-l! E speranţa noastră, bicicleta noastră, BMW-ul nostru nenăscut. Visul nostru european, dacă puteţi înţelege ce înseamnă asta.
Cu salutări dulci precum delicioasele voastre murături,
Rumunski priateli.