Onoare muncii!

Să fim mîndri de prima repriză de pe „De Kuip” şi să nu ne ruşinăm de a doua. Da, România a fost înghesuită în terenul ei, da, Marica şi apoi Daniel Niculae erau un fel de eroi de la Marathon […]

Să fim mîndri de prima repriză de pe „De Kuip” şi să nu ne ruşinăm de a doua. Da, România a fost înghesuită în terenul ei, da, Marica şi apoi Daniel Niculae erau un fel de eroi de la Marathon care-şi scuipau plămînii făcînd presing la fundaşii olandezi. Da, tricourile portocalii veneau ca fluviile peste noi, peste pumnii lui Lobonţ care brăzdau aerul, peste piciorul lovit al lui Tamaş şi peste umărul beteag al lui Raţ. Trebuie să ne mîndrim cu toată această seară, chiar şi cu densitatea populaţiei de la poarta noastră, căreia am reuşit să-i facem faţă.

E rezultatul nostru, am vărsat sudoare pentru el, am alergat cît în toate campaniile ratate. Putea fi mai mult, dar şi mai puţin. Atît avem, un punct, dar avem destul. Îl luăm,îl punem pe raftul de sus al clasamentului şi mergem mai departe. Dar nu mai plecăm de la rangul de loseri ai calificărilor, ci de la înălţimea dimensiunii de egală a Olandei, la ea acasă.

Ne bucurăm că am remizat, dar şi că dăm semne de viaţă. Sîntem o echipă, muncim, luptăm unii pentru alţii, ne punem în valoare organizarea şi inteligenţa. Ne-am născut, ne-am maturizat şi simţim că putem să facem ceva din vieţile noastre. Asta înseamnă că nu mai vegetăm, ci existăm aievea.