Nu putem, că n-avem!

La puţine minute după înfrîngerea lui Dinamo, corul acţionarilor şi-a început recviemul. N-avem bază materială, aşa că nu putem emite pretenţii în faţa marilor echipe. Chiar dacă rămîne de măsurat cu centimetrul şi de constatat cît de mare e Benfica, […]

La puţine minute după înfrîngerea lui Dinamo, corul acţionarilor şi-a început recviemul. N-avem bază materială, aşa că nu putem emite pretenţii în faţa marilor echipe. Chiar dacă rămîne de măsurat cu centimetrul şi de constatat cît de mare e Benfica, domnii acţionari au dreptate. Cînd în ditamai ţara există un singur stadion decent, e greu să ai pretenţii. Cu toate că, de exemplu, acum 18-19-20-21 de ani, cînd primăverile europene erau frecvente pentru ai noştri, jucam de la trei după-amiaza, cu soldaţi în tribună, pe cînd alţii aveau nocturne, scaune de plastic şi alte ciudăţenii tehnologice ale fotbalului. Noi, adolescenţii de atunci,le admiram mai ceva ca pe navetele spaţiale din filmele lui George Lucas, la care stăteam la coadă pentru un balcon la matineu.

N-avem terenuri şi e rău că n-avem. Dar nu asta pare durerea cea mai mare. Trist e că n-avem oamenii cu care să ne cocoţăm pe piscuri. Antrenorii tremură în faţa performanţei, iar jucătorii atîta pot. Pentru Liga Campionilor e nevoie în primul rînd de fotbalişti, iar peisajul românesc pare să nu mai ofere materia primă necesară. Campionatul dă în cel mai bun caz produse gen Croitoru, oameni pentru care te baţi o iarnă întreagă, ca să-i bagi 15-20 de minute. Resursele subsolului fotbalistic fiind secătuite, dacă vrei să faci ceva în Europa trebuie să te inspiri din străinătate. Să iei second-handuri de Charleroi sau ciudăţenii slabe de genunchi din Brazilia. Sau rebuturi australiene, sau africani care îngheaţă la primul polei de paralela 45. Chiar în noaptea de după eşecul cu Benfica, Dinamo s-a şi întins cît o ţine pătura: un francez eşuat în Israel şi un compatriot de-al lui Ze Kalanga, semn că în scurtă vreme toată Angola se va muta la Bucureşti, cu leoparzi şi savană cu tot.

Ani la rînd s-a scris în limbă mai mult sau mai puţin lemnoasă despre laboratoarele performanţei. Steaua, Dinamo, Piteşti, Hunedoara, Craiova, Bacău, Constanţa au dat o grămadă de jucători pe care s-au încasat, în decursul anilor, zeci, poate sute de milioane de dolari. Cu care nu s-au ridicat nici stadioane, dar nu s-au fabricat nici alţi fotbalişti. Măcar dacă se topea fierul vechi al „laboratoarelor” şi tot ieşea de-o tribună curată sau, vorba lui Boloni, de-un mijlocaş rezonabil de 1,78.

„Fără bani, fără investiţii, aici sîntem. Degeaba încercăm să spunem în continuare altceva decît se întîmplă!” — Gigi Neţoiu