Imposibila renaştere
Să recunoaştem că, în tumultul unor fraze mobilizatoare din ciclul „curaj, găină, că te tai”, se strecura şi posibilitatea nedorită de nimeni ca Dinamo să fie eliminată. Şi a fost!
Pînă la urmă, nu eliminarea întristează cel mai mult, ci […]
Să recunoaştem că, în tumultul unor fraze mobilizatoare din ciclul „curaj, găină, că te tai”, se strecura şi posibilitatea nedorită de nimeni ca Dinamo să fie eliminată. Şi a fost!
Pînă la urmă, nu eliminarea întristează cel mai mult, ci modalitatea cum s-a petrecut ea. Cu dispariţia totală din meci a lui Dinamo după golul egalizator. Cu incapacitatea de reacţie, cu prăbuşirea fără drept de apel a unor oameni care se pare că nu suferă doar fotbalistic, ci şi genetic. Pot centra, pot alerga, dar nu pot renaşte, pentru că n-au cromozomii reînvierii. Cînd le ia vîntul o ţiglă de pe casă, se întind pe laviţă, cu mîinile împreunate pe piept, aşteptînd placizi să se dărîme toată şandramaua.
Nu e de vină nimeni. Poate doar metafizica noastră de balcanici incapabili să strîngem rîndurile. Anderson a egalat în minutul 50 şi vreme de aproape trei sferturi de oră românii au aşteptat doar să se încheie supliciul. Spre deosebire de ei, tot aseară, olandezii de la Alkmaar, veniţi cu 3-3 din Turcia, erau conduşi acasă cu 2-0 de Fenerbahce după o jumătate de oră de joc. Au revenit, au dat primul gol după pauză şi au obţinut egalarea calificatoare în minutul 87. La greu, noi scoatem în evidenţă contemplaţia şi deruta. Alţii ies la interval cu renaşterea.