Diplomaţii cornerelor

PNL l-a propus pe Adrian Cioroianu pentru postul de ministru de externe. Traian Ungureanu are şanse să fi enumit ambasador la Londra.

Întîi şi întîi, ambii scriu săptămînal în paginile Gazetei. Scriitorul T.R.U. filtrează din Britania mirosurile dîmboviţene şi ne […]

PNL l-a propus pe Adrian Cioroianu pentru postul de ministru de externe. Traian Ungureanu are şanse să fi enumit ambasador la Londra.

Întîi şi întîi, ambii scriu săptămînal în paginile Gazetei. Scriitorul T.R.U. filtrează din Britania mirosurile dîmboviţene şi ne defineşte senzaţii pe care noi de multe ori nu le sesizăm, pentru că ne-am obişnuit cu ele. Politicianul Cioroianu simte de la Bruxelles sau Strasbourg pulsul bucureştean al sportului şi ni-l comunică de la percepţia sa că Europa e o imensă ţară unică, iar România un judeţ proaspăt alipit, în care uneori cantitatea de moralitate la hectar se află în deficit.

Cei doi sînt încă proaspeţi (Cioroianu, 40 de ani, Ungureanu, 49), dar la şuete întorc fotbalul pînă la izvoarele lui istorice, vorbind cu aceeaşi uşurinţă despre Arsenal 2007, Craiova 1982 sau Ripensia 1935. Asta înseamnă că au o cultură fotbalistică, pe care destule păreri cu iz intelectualoid o consideră un grav defect al spiritului. Şi-au format acest fundament pe vremuri, cînd încă nu dădeai „enter” ca să afli prin ce cluburi de noapte umblă pseudovedetele de astăzi. Adolescentul Cioroianu era pe gardurile „Centralului” Băniei, după care comenta în podul liceului, la un Carpaţi fără filtru sau la un Bucegi ceauşist, cu schiorul desenat pe pachet, golul lui Negrilă cu Kaiserslautern. Tînărul T.R.U. înşira în Viaţa Studenţească a anilor ’80 idei pe care mulţi nici n-aveau curajul să şi le lase să se aşeze în cap. Cum că Victoria, echipa miliţiei, şi Flacăra Moreni, produsul de laborator al lui Postelnicu, sînt două alcătuiri artificiale, care nu reprezintă pe nimeni.

Destinele politice ale celor doi urmează destinele intelectuale. A. C. semnează volume impresionante de istorie, iar T.R.U. scoate cărţi, cam două pe an, în care frescele sociale româneşti se îmbină cu eseuri despre terorismul arab. Asta nu-i împiedică să se uite ore întregi la fotbal şi apoi să scrie despre ce-au văzut. În minţile elitiste şi exclusiviste ale multor intelectuali de bani gata, dacă eşti microbist, n-ai sîngele destul de albastru. Dacă mai şi scrii prin ziare despre această preocupare neserioasă, eşti automat ludic, limitat, frivol şi nu te poţi nicidecum intersecta cu elitele. Numeri cornere, aduni golaveraje, inventariezi faptele unor derbedei care se îmbată şi apoi se bat în tribune.

Adrian Cioroianu şi Traian Ungureanu vor ajunge în diplomaţie trecînd pe la marginea terenului de fotbal şi prin paginile Gazetei Sporturilor. Lumea li se va adresa cu „Excelenţă”, iar ei îşi vor găsi întotdeauna timp, între două întîlniri gomoase, să afle ce-a făcut Craiova sau să vadă pe fugă ultimele minute dintr-o epopee în care Arsenal bate cu 6-3 la Liverpool.

„Cei ce iau fotbalul peste picior nu ştiu să-şi folosească piciorul pentru că n-au joc de cap” — Traian Ungureanu