Ajunge, nea Jeane
Liber, după 15 luni de detenție, Jean Pădureanu vrea să revină în fotbal. În martie viitor va împlini 80 de ani

De un an și ceva, de cînd s-a dat hotărîrea definitivă în Dosarul Transferurilor, în jurul stării de arest a lui Jean Pădureanu au circulat două feluri de opinii. Prima, că e un infractor bătrîn, care a făcut doar rău fotbalului, a creat și a întreținut Cooperativa plus reciprocitățile și ar trebui să stea nu în spitalul penitenciarului, ci în lanțuri, cu bilă de fier legată de picior.
A doua, că e un om prea în vîrstă pentru a fi încarcerat, care are, conform nenumăratelor buletine medicale, o grămadă de diagnostice, de la necruțătorul Alzheimer la diverse spondiloze și alte suferințe, pentru tratarea cărora trebuie pus numaidecît în libertate.
Acum, după 479 de zile (le-am numărat, atîtea rezultă c-au fost), nea Jean e, în sfîrșit, liber. Printr-o hotărîre definitivă a instanței, care trebuie respectată întocmai ca și aceea a încarcerării. Liber să meargă acasă, liber să-și trăiască liniștit bătrînețea, liber să declare ce vrea.
Credeați că pe poarta închisorii va ieși un Jean Pădureanu cocîrjat, slăbit, cu privirea străină? Da’ de unde! A ieșit un om bătrîn, dar încă verde, pus pe fapte mari, nerăbdător să se întoarcă în fotbal, vorbind despre Bistrița, care o duce rău, despre colegii care l-au ajutat pe timpul detenției, despre meciurile pe care le-a văzut în arest. Un om dornic de muncă la aproape 80 de ani, care dădea senzația că o vreme a fost silit să piardă timpul, în loc să facă lucruri folositoare sieși și semenilor săi. Un ins cu o nestăvilită dorință de a reveni în fotbal deîndată, nu săptămîna viitoare, nu mîine, ci chiar acum!
Cineva dintre apropiați (Mitică Dragomir?, Halagian?) va trebui să-l ia pe nea Jean deoparte și să-i explice că nu mai e cazul. A stat în fotbal peste o jumătate de veac, a rezistat tuturor timpurilor și tuturor regimurilor, dar acum e cazul să-și vadă de viața personală.
Vremurile sînt altele, oamenii sînt alții, criteriile sînt altele. Nu mai merge cu ce mergea, nu se mai poate cum se putea. Și că dacă ar fi ieșit din fenomen atunci cînd trebuia să iasă, adică în urmă cu zece-cincisprezece ani, n-ar fi avut parte nici de acest necaz la bătrînețe.
Nea Jean a fost un om al acelor ani, al unor vremuri în care ceea ce astăzi este privit drept delict penal atunci se numea artă de a te descurca. Tocmai de aceea, e bine să fie sfătuit să rămînă deoparte, în liniștea pensiei.
Altfel, există riscul de a pica în acel ridicol în care pică acum doi dintre colegii săi de generație (ceva mai tineri, ce-i drept!), Horoba și Romeo Pașcu, de a se certa la televizor în 2015 pe teme de dreptate, mită și foloase necuvenite și de a reconstitui involuntar un peisaj vintage, de acum 25 de ani, cînd încă nu se inventaseră benzile acelea din josul ecranului pe care acum se scriu atît de frecvent majusculele D și N și A.