Exerciţiu de curaj
Înaintea unor meciuri pe care le cam privim ca pe drobul de sare de vreo două luni încoace, adică de cînd au rezultat ele din urnă, ne punem probleme cît se poate de existenţiale. Că acasă Olăroiu n-ar juca suficient […]
Înaintea unor meciuri pe care le cam privim ca pe drobul de sare de vreo două luni încoace, adică de cînd au rezultat ele din urnă, ne punem probleme cît se poate de existenţiale. Că acasă Olăroiu n-ar juca suficient de ofensiv. Ca şi cum în 2007 şi-ar mai propune cineva ca imediat după schimbul de fanioane s-o taie spre propriul careu şi să se baricadeze acolo vreme de 90 de minute. Sau că Dinamo n-ar rezista presiunii lusitane, uitînd că Dănciulescu, Niculescu, Lobonţ sau Cătălin Munteanu cutreieră de vreo 10 ani cupele europene.
Dar ei ce-or zice? Portughezii, de exemplu. Fernando Santos, antrenorul, vorbeşte mai mult decît respectuos despre Dinamo în declaraţia culeasă separat pe coloana alăturată. Iar suporterii lor ar trebui să se teamă şi ei. Au zbîrcit-o în Cupă, în campionat Porto şi Sporting sînt înaintea lor, din Ligă au ieşit în toamnă fără isprăvi deosebite. O eliminare în faţa românilor care poartă aceleaşi culori e tot ce le-ar mai lipsi. Dacă la Dinamo e presiune, atunci ce-o fi la Benfica? Un talmeş-balmeş de atmosfere, bari, torri, milimetri coloană de mercur, Newtoni pe metru pătrat. Taximetristul dezlănţuit în faţa trimisului Gazetei la Lisabona spunea că Rui Costa e bătrîn, Luisao greşeşte, Micolli e un indolent ratat, iar Nuno Gomes, un figurant interesat doar cum să-şi facă freza. Comandaţi taxiuri la toate companiile bucureştene. Veţi auzi „scara Barbu cu Ana”, veţi găsi aparate măsluite, dar nici un şofer, dinamovist sau nu, care să vorbească astfel.
Nici andaluzii nu crapă de fericire. Nu doar pentru că nu prea mai bat pe nimeni şi adună mai multe remize decît Smîslov şi Korcinoi la un loc. Anul trecut au văzut Steaua defilînd la doi paşi de casa lor, pe stadionul lui Betis. Au, cu siguranţă, şi caseta de la Kiev, plus celelalte meciuri din Ligă. Sigur, lipseşte Dică, dar nu mai e nici Carlos. Şi e Mirel, care bagă osul mai mult decît Poulsen al lor, de exemplu. Apoi au auzit, cu siguranţă, că iarba de la Bucureşti a fost înverzită cu alge, să se poată juca pe ea şi să semene cu dungile de pe tricoul lui Betis. Ai naibii români, căpoşi, nu înghit deloc găluşte. Cum ar fi că pe Sevilla n-o interesează Cupa UEFA. Sigur că n-o interesează şi vine la Bucureşti de pamplezir. Doar de-aia şi-a trimis un observator în Cipru, care a studiat inclusiv pe ce parte dorm noaptea băieţii lui Oli.
Pînă la urmă, e un tonic exerciţiu de curaj. Cînd crezi că ştii totul despre duşman, te mai răcoreşti puţin dacă auzi că şi el se teme de tine.
„Dinamo e o echipă foarte experimentată. Nu putem neglija şcoala românească de fotbal” — Fernando Santos