Citius, altius, bugetarius

220.696.000 RON. Atît primeşte sportul de la stat în 2007. Aproape 70 de milioane de euro. Nemulţumiţii ar zice că e doar puţin peste a mia parte din averea lui Bill Gates, că tocmai a plecat. Altfel privite lucrurile, suma […]

220.696.000 RON. Atît primeşte sportul de la stat în 2007. Aproape 70 de milioane de euro. Nemulţumiţii ar zice că e doar puţin peste a mia parte din averea lui Bill Gates, că tocmai a plecat. Altfel privite lucrurile, suma pare rezonabilă dacă acceptaţi comparaţia cu fotbalul, unde toate bugetele adunate, mai mult sau mai puţin la vedere, nu ating cifra pentru care sportul etatizat ar trebui să zică mersi.

Dar nu zice. De mai multe guvernări încoace, indiferent de nuanţa portocalie sau albastră, lumea se tot plînge că e puţin. Nu-i mult, dacă observăm că atletismul, cel mai vîrtos finanţat, ia un milion şi jumătate de euro. Cu banii ăştia vrem noi să avem sprinteri ca ai americanilor sau fondişti ca ai africanilor. Chiar, Etiopia, Eritreea, Kenya, ce bugete or avea? Suma venită de la stat e insignifiantă cît timp tenisul ia sub o jumătate de milion de euro, şi ne mai plîngem c-o să ne asculte Franţa cu urechea săptămîna viitoare în Cupa Davis!

Sportul nostru a rămas cu reflexele de pe timpuri, cînd un telefon pe firul scurt rezolva problema financiară. Şi a rămas şi cu cluburile de pe timpuri. Armata, Internele, Calea Ferată, diversele Regii bugetofage, adaugă şi ele peste ce vine de la stat. Un sportiv de la Steaua, să zicem, care face parte şi dintr-un lot naţional, ia de două ori din coşniţa comună. La club e plutonier, locotenent sau ce grad o avea şi ia soldă. Primeşte chipiu şi bocanci, mănîncă la popotă. Cînd vine la lot, e iarăşi bugetar. Ia diurnă, mănîncă, se cazează, călătoreşte tot din bani publici.

Dincolo de fotbal, iniţiativa privată e firavă, aproape invizibilă. Cîţiva sponsori în disciplinele cu vizibilitate şi priză la public, handbal, baschet, volei, unde au şi început să se vadă rezultatele. Nimeni nu-i nebun să investească sume însemnate în biatlon, tir sau popice.

În bugetarismul său văicăreţ, găseşte întotdeauna lacrimi şi doar arareori soluţii. În schimb, deşi subordonat unui guvern ghidat de principii politice liberale, alocă fonduri tuturor federaţiilor cu o frenezie care i-ar face invidioşi pe economiştii lui Gheorghiu-Dej. Bani publici la Taekwondo WTF (sper că am scris bine!), badminton, orientare turistică, aeronautică, yachting, go, oină, bridge, radioamatorism. Liberalismul presupune orice, numai asta nu! Dacă are de gînd cineva să joace bridge, ok, s-o facă pe bani proprii!
În schimb, „Sportul pentru toţi”, cel care, vorba lui Mircea Sandu, ne ajută să vedem pe stradă băieţi supli şi fete cu fundul bombat, primeşte sub 150.000 de euro pe an. De la un stat care finanţează mai degrabă popicele decît medicamentele pentru bătrîni. Naţia are toate premisele să se îngraşe pe banii ei la fast-food. Poate oricînd slăbi practicînd orientarea turistică în mod organizat, la cluburi, din fonduri publice. Numai de nu ne-am rătăci!

„Am primit 3,3 milioane RON şi am fi avut nevoie de 7,5 milioane”
Cristian Gaţu, preşedintele FR Handbal