Cottbuşii

Cînd citim în presa germană cuvîntul „magic” scris în dreptul numelui lui Sergiu Radu, în primă instanţă sîntem tentaţi să credem c-au înnebunit nemţii. „Schijă” a fost întotdeauna un fotbalist rezonabil, însă, din păcate, nebîntuit de harul magiei. Filiform, lipsit […]

Cînd citim în presa germană cuvîntul „magic” scris în dreptul numelui lui Sergiu Radu, în primă instanţă sîntem tentaţi să credem c-au înnebunit nemţii. „Schijă” a fost întotdeauna un fotbalist rezonabil, însă, din păcate, nebîntuit de harul magiei. Filiform, lipsit de forţă şi de perspectivă. La fel, Vlad Munteanu. Precoce, talentat, dar boem, interesat parcă mai mult de viaţa de dincolo de tuşa terenului.

Ce-o fi ştiut să le facă şi să le spună Petrik Sander celor doi români?  Şi care Petrik Sander? Cine e Petrik Sander? Un mare Nimeni, Nobody, Niemand, dacă vreţi şi versiunea germană a zeroului absolut. Petrik Sander, un tip de care pînă nu demult auziseră doar vecinii de pe străduţa lui, şi nici aceia toţi, e antrenorul cu care Cottbus stă către mijlocul Bundesligii. Şi antrenorul care a ştiut ce să scoată de la doi români oarecare, din plutonul doi. Într-un oraş nemţesc oarecare, de pluton doi, la o echipă de pluton doi. Şi tot oarecare.

Ce a reuşit Sander, care nu e nici Heynkess (tocmai l-a bătut sîmbătă), nici Daum, nici Hitzfed, nici Magath, n-au izbutit numeroşii antrenori români care s-au intersectat de-a lungul anilor cu destinele celor doi. Poate tocmai aici e miezul discuţiilor. Cîţi golgeteri de Bundesliga or mai zăcea, plini de praf, pe băncile de rezerve ale echipelor noastre, cu eticheta de rebuturi lipită de frunte?

Dacă pe nemţi „cotbuşii” îi îndeamnă la magie, pe cei din anturajul echipei naţionale îi lasă indiferenţi. Nimeni nu spune că golurile cu Monchengladbach îl împing pe Sergiu Radu în locul lui Marica sau că evoluţiile germane îi iau lui Mutu tricoul cu numărul 10 şi-l pun pe umerii lui Vlăduţ. Dar s-a dus cineva să-i vadă? Le-a dat cineva vreun telefon, măi băieţi, ce mai e pe la voi, pe-acolo, mai miroase a RDG, mai sînt Trabanturi, mai trece lumea graniţa în Polonia să-şi ia gumă de mestecat şi butelii de voiaj? Nimic!

Cum tot un mare nimic figurează şi în dreptul lui Reghecamf, care a i-a dat gol lui Bayern, joacă mereu titular pentru Alemania Aachen, unde bate şi penatyurile, adică e cineva în echipă. E adevărat, Reghe a făcut praf meciul cu Danemarca. Dar nu singur, amintiţi-vă doar că Lobonţ a luat gol de la Gravesen de  dincolo de patinoar. De atunci au trecut patru ani şi orice om are dreptul la o a doua şansă. În România se poate discuta despre eliberarea şi reabilitarea unuia care venea cu hoardele de mineri spre Bucureşti, dar e o impietate să vorbeşti despre reselecţionarea unui marcator de autogol. După o fază infinit mai stupidă, Bănel a ajuns căpitan la Steaua!

„Magie-Radu! Românii încîntă la Cottbus, şi-au adus adversarii cu picioarele pe pămînt!”  — Bild am Sontag