Mario, talibanul emoției

Taliban nu prin înfățișare (deși nu e departe), ci doar pentru că respinge cu vehemență VAR-ul, militând pentru prezervarea fiorului ancestral al fotbalului

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. Cu toate că e cam greu să faci confuzii între unul care a împărțit vestiarul cu Cristiano Ronaldo și altul care a șoricărit prin birourile cluburilor conduse la limita legii (uneori dincolo de ea) de răposatul Florian Walter.

Un bătrân de 36 de ani
Nu va urma o analiză a activității de director sportiv la Dinamo, deși ar fi câte ceva de spus despre transferurile din toate colțurile lumii făcute în ultima vreme, echivalente cu așezarea minuțioasă pe apa sâmbetei a banilor strânși cu atâta trudă de DDB. Am mai vorbit nu demult despre asta. Mai interesantă e opinia personajului despre introducerea mult-așteptatului arbitraj video. Începându-și filipica negaționistă cu dezvăluirea propriei sale vârste, doar 36 de ani, adică un tip eminamente tânăr și presupus vizionar, oficialul dinamovist neagă cu vehemență utilitatea VAR-ului, imaginându-și-l ca pe o brutală imixtiune a contemporaneității în tradițiile idilice și arhaice ale fotbalului. Zice că apelându-se la tehnologia modernă s-ar pierde din emoția unui meci. Înduioșătoare pledoarie pentru puritatea senzațiilor, care riscă să fie zdrobite de năvalnicul atac al noului!

VAR-ul te încurcă, VAR-ul te ajută
Dincolo de emoție, Marius Nicolae are ceva dreptate că tehnologia video e uneori prea puțin lucrativă, ba chiar încurcă. De pildă, nu demult, la meciul cu Gaz Metan, VAR-ul ar fi anulat golul victoriei dinamoviste, atunci când Bejan s-a prăbușit cu goal-keeper-ul advers cu tot în poarta medieșeană. Și nu numai atunci, ci și în destule alte situații în care echipa sa a primit bezele de la arbitri. Dar oare cum ar reacționa oficialul dacă, de exemplu, evitarea barajului sau poate chiar calificarea în finala Cupei ar fi judecate în defavoarea lui Dinamo, la capătul unor faze la care VAR-ul le-ar fi dat dreptate „cîinilor”?

N-a zis ce-a zis
Perorația directorului sportiv despre puritate și emoție avusese loc înaintea candidului meci de Cupă de la Călărași. La finalul acestuia, cu pânzele umflate de tonifianta calificare în semifinale, Nicolae a încercat s-o dea la întors, să spună că de fapt n-a zis ce-a zis. A argumentat că marasmul dinamovist nu permite alocarea unor fonduri pentru implementarea acestei tehnologii, prioritățile clubului fiind altele. Și că acești bani mai bine s-ar folosi la copii și juniori. Ce suav! Ce nobil! De fiecare dată când vrem să fim gravi, facem ochii mici, clipim des pe sub gene și invocăm copiii și juniorii, ca să înțeleagă lumea că noi nu suntem preocupați de fleacuri, ci de problemele reale cu care se confruntă omenirea. Însă, în finalul alocuțiunii sale despre VAR, vorbitorul n-a uitat să adauge și acele accente despre emoția fotbalului, reîmprospătând apelul la candoare enunțat în primă instanță.

Focuri, din deal în deal
E tușant să observăm că în plin mileniu trei, un om tânăr mai are sertare afective libere, în care să așeze atent nostalgia inițiatică a fotbalului. Dar e la fel de paradoxal ca același om tânăr să nu înțeleagă că în epoca modernă a fotbalului lumea s-a lepădat de arhaisme, precum mingea cu șiret, barele pătrate, pista de zgură din jurul terenului, cașcavalul pane cu ceapă servit decenii la rând la cina jucătorilor și multe altele. Probabil că în viața de toate zilele M.N. folosește un telefon inteligent, aplicații milenariste gen WhatsApp și Instagram, conduce o mașină pe injecție, poate chiar hybrid, și nu-și închipuie că ar putea trăi fără Internet. Sau poate că lucrurile nu stau așa, și nu e exclus ca să apară poze cu respectivul spălându-și rufele la rău, aruncând cărbuni în soba de teracotă, suflând în jiclorul Daciei, gătindu-și la tuci și așteptând ca DDB să aprindă focuri din deal în deal ca să-i dea de veste că s-a mai plătit un salariu.