Despre libertate, cu Astra și Ioan Niculae

Cu patronul liber sau arestat, problemele clubului giurgiuveano-ploieștean rămân în principiu aceleași.

Impetuoasele site-uri de breaking news își pot ronțăi decepția. Traficul pe știrile care speculau negăsirea lui Ioan Niculae la domiciliul din Zimnicea s-a topit după ce proaspăt condamnatul a intrat în direct la Antena 3 prin telefon, din Italia, și mai ales după ce ieri la prânz s-a predat autorităților, la Otopeni.

Așadar, nu i s-a pierdut urma în Costa Rica Elenei Udrea, în Madagascarul lui Mazăre sau în tenebrele sârbești ale lui Sebastian Ghiță. Dacă a existat vreodată, subiectul fugarului Ioan Niculae a murit în fașă. Nu e cazul. Nu mai e și nici n-a fost.

Vaiete pentru echipă
Se poate face trafic și pe fotbal, nu numai pe urmăriții general. Aoleu, ce se va întâmpla acum cu Astra, arma de vânătoare cea mai lustruită a vânătorului de elefanți Ioan Niculae? Conform unei anumite logici, când un patron se duce la zdup, automat de echipa de fotbal a acestuia se alege praful.

Neluarea licenței pentru campionatul viitor ar fi problema cea mai neînsemnată. Trafic fac cuvintele mult mai înspăimântătoare: insolvență, faliment, desființare. Se pot folosi și termeni precum dezastru sau cataclism. Pentru hecatombă trebuie umblat la DEX, gest care iese însă din rutină.

Exemplul din trecut
În palmaresul intern al Astrei există trei performanțe notabile. O Cupă a României în 2014, Supercupa din aceeași vară și un titlu național doi ani mai târziu. Ar fi câte ceva și pe plan extern. Accesul în primăvara Europa League 2016-2017, asezonat cu o dublă eliminare a gomoasei și infinit mai bine finanțatei echipe londoneze West Ham United.

Ei bine, pe parcursul anului 2015, în miezul perioadei de plămădire a acestor succese deloc de neglijat, Ioan Niculae s-a aflat pentru mai multe luni exact în locul unde s-a dus și ieri, după aterizarea de la Roma. La închisoare. Și se mai spune, chiar dacă doar șușotit, că lucrurile au mers bine în acea perioadă la Astra și fiindcă ingerințele patronului încarcerat au fost mai puține.

Necazurile deja există
Au legătură legendarele restanțe financiare ale Astrei cu starea de libertate sau de detenție a patronului? A fost cumva Ioan Niculae în arest, neputându-i opri pe Takayuki, Ioniță și Fatai să-și bage zemuri în vene și să pună echipa în pericolul de a fi exclusă în campionat? A plecat Budescu la saudiți din cauza încarcerării patronului?

Toate aceste lucruri s-au întâmplat cu Ioan Niculae liber, nu cu el arestat. Starea materială a clubului e precară pentru că patronul, într-o vreme cel mai bogat cetățean roman, se pare că se simte mai bine atunci când la echipa de fotbal sunt probleme decât atunci când nu sunt.

Chiar sunt probleme atât de mari?
S-ar putea ca această pauperitate afișată ostentativ de Astra să fie doar o perdea de fum. Într-adevăr, salariile întârzie nepermis, dar așa au întârziat mereu. Însă așa pauperă cum e sau cum vrea să pară c-ar fi, Astra l-a angajat pe Eugen Neagoe, un antrenor serios, capabil, care nu preia echipe ca să se afle în treabă, ci ca să le pună pe șine.

După cum în perioada recentă, în ultimele luni, la Astra au semnat nu mai puțin de șapte jucători străini (Montini, Boe-Kane, Krpici, Wuthrich, Raspopovici, Lamanje, Jovanovici), care cer salarii deloc mărunte, uneori chiar prime de instalare și câteodată comisioane pentru impresari. E adevărat, au fost valorificați Radunovici și Budescu, însă au plecat doi și au venit nu mai puțin de șapte.

O comparație elocventă
Dacă e să punem necazurile cluburilor românești de fotbal pe seama arestării patronilor, greșim. Să ne aducem aminte că în perioada privării de libertate a lui Gigi Becali (2013-2015), echipa sa a câștigat un titlu și trei sferturi dintr-al doilea, în sensul că latifundiarul „a ieșit” în aprilie 2015, iar Gâlcă și băieții săi au dansat hora bucuriei o lună mai târziu, în mai.

Iar de-atunci încoace, timp de cinci campionate la rând, cu Becali cât se poate de liber, de vocal și de implicat, n-a mai fost rost de nicio horă, nimic! Deci nu e o regulă, parcă mai mult e o excepție.