Mizeria din urma transferului
În loc să ne bucurăm că avem români în Serie A de sus până jos (atât în clasament, cât și pe hartă), în loc să fim atenți cât și cum joacă Tătărușanu într-un Inter-Milan, dacă Ștefan Radu mai ameliorează vreun […]

În loc să ne bucurăm că avem români în Serie A de sus până jos (atât în clasament, cât și pe hartă), în loc să fim atenți cât și cum joacă Tătărușanu într-un Inter-Milan, dacă Ștefan Radu mai ameliorează vreun record lazial, dacă Ionuț Radu se mută undeva să și apere, dacă Răzvan Marin dă vreo pasă decisivă la Cagliari, dacă Chiricheș se accidentează iar la Sassuolo, dacă Drăguș mai prinde niște minute la Crotone sau dacă proaspeții parmegiani Mihăilă și Man se adaptează, noi suntem nevoiți să ascultăm aceste bufnituri mediatice înfundate, venite atât dinspre plajele unde Aneimaria Prodan îi stă bronzul în gât, cât și de la palatul de pe Aleea Alexandru, de unde curg șuvoaie de replici de Ev Mediu întârziat în contemporaneitate.
Transportul zoaielor prin Media
Orice site deschizi, sus e, dacă nu în prima știre, atunci măcar în primele trei, câte o contrareplică la o replică. Cu galben, cu roșu, breaking news, senzațional, colosal, fabulos! La televizor, orice emisiune de știri conține răspunsuri ample la zicerile celuilalt. În emisiunile de analiză (care „îmbracă” meciurile de campionat, aceasta era pe vremuri definiția talk-show-urilor) se năvălește zgomotos prin telefon, se urlă, se jignește și se amenință. Iar o armată întreagă de părerologi încearcă, după interesul personal, firește, să situeze dreptatea de o parte sau de cealaltă. Sau să vină cu cine știe ce pretinsă dezvăluire de culise, știută doar de ei, pe surse. Ori cu vreo picanterie de alcov, fiindcă mediul imund al disputei presupune și răspândirea unor astfel de bârfe.
Polemică de pe timpuri
Beligeranții nici măcar nu conștientizează că acest gen de ciorovăială e desuet, rămas undeva în anii nouăzeci, când lumea își punea poalele în cap pe la televizor sau prin ziare. Odată cu dispariția OTV-ului, au cam ieșit din peisaj acest gen anacronic de dispute, cu „părțile” urlând, jignindu-se, bălăcărindu-se ore în șir. După cum nici ziarele (sau site-urile, pentru că ziarele au rămas puține) nu mai publică drepturi kilometrice la replică. Încăierarea Prodan-Becali ne mută însă în istorie cu măcar un sfert de veac în urmă, reînviind, din păcate, vremuri pe care le credeam demult apuse. Să ceri drept la replică pentru a spune doar că Gigi are un metru douăzeci suit pe scaun cu mâna ridicată, asta nu mai e polemică, e mahalageală, țățism. E mizerie, asta e!
Cui folosește?
Dacă gălăgioasele „părți” au ceva de împărțit, există judecători și tribunale care să rezolve aceste lucruri. Televiziunile și site-urile cred însă, probabil, că dacă găzduiesc tot acest spectacol fetid, au de câștigat. Fac rating, fac accesări, se mai aleg cu niște zeci de mii de „unici”. Cifrele audiențelor se vor vedea în curând și dacă ele nu sunt spectaculoase, înseamnă că lumea s-a deșteptat și nu mai are nări pentru mirosurile grele ale unei gâlcevi de acest gen. E posibil să fi crescut numărul celor care pot dormi și fără să știe cine ia comisioanele din transferul lui Man și fără să fie la curent cu vitala informație despre divorțul dintre Anamaria și Reghe.
Alt Viorel, altă Vulpiță
Dacă însă audiențele sunt bune, înseamnă că suntem naivi noi, cei care credem că lumea s-a mai deșteptat față de acum două decenii, că a deprins alte gusturi și că a început să aibă alte preocupări. Cifrele de audiență bune pentru această mizerie pot fi o bucurie de moment pentru redacții, dar de fapt ele sunt o măciucă în moalele capului societății. Dacă asemenea mizerii sunt urmărite, consumate, savurate, înseamnă că Viorel și Vulpița vor fi eterni în peisaj, fie că fac plajă la Dubai sau Miami, fie că-și fac cruci printre icoane aurite.
Iar noi, care savurăm izul putred al întregii povești, ne merităm soarta cu vârf și îndesat.