Săriți! Vin turcii în Ștefan cel Mare!

La ce linie de clasament avea atletul creștinătății, sigur nu-i lăsa pe osmanlâi să treacă de Obor!

Așadar, focuri se-aprind din deal în deal, la orizont se ivește stindardul cu semilună. După reconquista spaniolă, pe legendara Groapă o paște invazia otomană. Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii/Vin de-ntunecă pământul la Rovine, în câmpii. Așa zicea Eminescu acum un veac și jumătate. Editorialistul trăitor în mileniul al treilea e obligat însă la mai multe nuanțe. În proză, nu în versuri. Singura temere comună cu a editorialistului în versuri din Ipotești este cea referitoare la întunecatul pământului. Deja mult mai neguros decât e cazul.

Nu tăiați capul solului Birlică!
Directorul de marketing al clubului, Radu Birlică, s-a pus pe căutat soluții și le-a identificat pe Bosfor, la Înalta Poartă. Îl știu pe Radu de mulți ani, nu e rău intenționat și, în general, e mai productiv să te zbați decât să stai degeaba. Chiar dacă a trecut prin necazurile insolvenței la Timișoara ex-Recaș, sau poate tocmai de aceea, omul încearcă. Negăsind români, a depistat un efendi de 77 de ani, cu afaceri în textile (să nu uităm că într-o vreme nația era înțolită aproape cap-coadă în turcisme), cu conexiuni pe la Fener, dispus să-și investească paralele la ghiauri. Ca de obicei în asemenea situații, orizonturile par senine, dar parcă poetul vorbea despre întunecarea pământului, nu?

Dinamospor
Cum proiectul Nuevo Dinamo eșuează lamentabil sub ochii noștri, ca o corabie de coinquistadori azvârlită de talazuri pe un ostrov pustiu, speranța poate veni de oriunde, inclusiv de la Țarigradul pe care Radu Birlică îl evocă în zicerile sale. Va veni Textile-bey și va băga țechini, de undeva se va ivi cu siguranță și vreun nou logofăt Șerdean, că fără cozi de topor autohtone nu există stăpânire străină, iar Dinamo va prospera, chiar dacă în același timp se va și turci. Mesajul noii alianțe cu otomanii e mai dulceag ca o baclava, dar cât mai credem în povești de Caravanserai?

Hârtie de prins muște
România nu e nici Paris și nici Manchester, să vină arabii și s-o duci ca în O mie și una de nopți. Nu e nici Milano, să te hrănească mandarinii chinezi, între două promenade prin Piața Domului. România e cea care e, săracă și credulă, iar pe-aci se adună șarlatani precum Zambon, Massone sau recenții Sancho Panza de la Dinamo, călare pe Rosinante reumatice, numai bune de făcut salam. Fiind mici și amărâți, suntem hârtie de prins muște pentru tot felul de impostori. Investițiile străine de fapt sunt jupuieli pe față, indiferent de arealul geografic din care provin. În trei decenii de capitalism, în fotbalul nostru încă n-a apărut un finanțator străin, măcar unul, care să reușească să producă un leu. La noi s-a adunat toată tagma jefuitorilor, vorba cvasiinvincibilului voievod.

Mai crede cineva?
Dacă oricine altcineva, nu punctual Radu Birlică, I-ar fi propus pe Elon Musk și Bill Gates reuniți, tot n-ar fi trecut testul credibilității. Nu e vorba de naționalism (de AUR nici atât), rolul investiției străine e de a crește valoarea produsului autohton măcar și doar prin universalizare, dar această viziune sceptică în privința finanțărilor spaniole, turcești, burkinabeze sau malgașe în spațiul nostru fotbalistic vine din dimensiunea produsului. Din micimea fotbalului nostru, care, așa cum e el acum, n-are cum să atragă atenția oamenilor serioși, ci doar a potlogarilor. Tocmai de aceea anunțata venire a turcilor în apropierea numelui lui Ștefan cel Mare nu mai impresionează. Am sărit prea repede peste pecenegi, ostrogoți, vizigoți, tătari sau mongoli ca să mai avem vreun fior când auzim că vin turcii.