Chefi la cuțite, ”tricolori” la lingurițe

Meciul cu Irlanda de Nord a fost biruit la audiențe de o emisiune de gătit, ”Chefi la cuțite”, de la Antena 1. Semn nu doar că societatea o cam ia razna, asta știam deja, ci și că publicul fotbalului nu mai înghite orice

În niște clasamente ale audiențelor în care divertismentul sub orice formă (X-Factor, Vocea României, iUmor, ba chiar și Vulpița) ocupă locuri de Champions League, nu e de mirare că fotbalul are de suferit. Există și filme, (Netflix și o grămadă de posturi de profil în rețelele de cablu), așa că același fotbal mai are de înfruntat un adversar.

Dar iată că un rival redutabil al echipei naționale apare cu totul neașteptat, dintre oalele, tochiturile, omletele sau rafinamentele italienești ale unei emisiuni de bucătărit, cu polonicul pe post de obiect al muncii, în loc de minge.

Recrudescența bucătăritului
Doar câteva vorbe despre show-urile culinare, cu observația că dacă telespectatorii le prizează, înseamnă că oamenii de-acolo, producători, bucătari, își fac bine treaba pe felia lor.

Azi toată lumea gătește, rupe plita, încovoaie mixerele sau microundele și încearcă să încropească la domiciliu bunătățuri pe care altădată, când banii erau mai mulți și condițiile mai puțin restrictive, le consuma la restaurant. Însă parcă e mai la îndemână să gătești acasă, în papuci comozi (pentru ca monturile să nu doară) și eventual cu bigudiuri.

Dacă iei seama bine la Scărlătescu et Comp, s-ar putea ca puiul a la contadina să-ți iasă ca la cârciumile din Centrul Vechi, iar bruschetele cu naiba mai știe ce să nu fie cu nimic mai prejos decât cele servite în cele mai rafinate localuri din zona Herăstrăului. Mai e și spiritul de competiție de pe platourile de filmare, așa că show-ul culinar n-are doar chili, oregano și alte mirodenii, ci și ceva suspans.

Altădată, doar aselenizarea…
De-aici, din acest miez al mirajului tigăii televizate, până la a depăși în audiență un meci oficial al echipei naționale de fotbal e însă cale lungă. Cu decenii în urmă, un meci oficial cu Irlanda de Nord era așteptat cu sufletul la gură de măcar cinci milioane de oameni, cu săptămâni întregi înainte de data disputării.

În deceniile televiziunii alb-negru, un amical România-Bulgaria, să zicem, transmis pe programul unu al singularului pe piață TVR, desfidea orice concurență cu orice emisiune de pe alternativul program doi. Poate doar evenimente epocale, cum ar fi aselenizarea, erau capabile să rivalizeze în grad de interes cu naționala României.

Alte vremuri, alte generații
Prin prisma ipostazei de tată de fete adolescente, cunosc mulți tineri de gen masculin aparținând aceleiași vârste pe care fotbalul îi lasă reci. Pur și simplu nu-i interesează, indiferent de nivelul competițional, răceala manifestându-se deopotrivă dacă pe ecrane e memorabilul Bayern-Barcelona 8-2 sau vreo banală transmisiune „de etapă” de la Clinceni sau Voluntari.

Nu prizează nici omletele catodice de la „Chefi la cuțite”, nu lăcrimează la „Vocea României”, nu se extaziază nici la „Te cunosc de undeva”, dar nici fotbal nu consumă, indiferent de forma de prezentare. N-au fost și nu vor fi în viața lor pe vreun stadion, decât eventual la concerte. Deși e vorba de tineri educați, civilizați, urbani, cu note mari la școală sau la facultate și cu certe perspective „occidentale” în carieră, fotbalul nu le spune absolut nimic, au cu totul alte preocupări.

Vina certă a fotbalului
Nu putem compara epocile, nici ofertele mediatice. Justificarea că generația noastră, a celor deja albiți la tâmple, a fost atinsă la vremea ei de microbul fotbalului în proporție covârșitor superioară generației tinere de astăzi se regăsește din plin în calitatea produsului oferit. În fiorul pe care echipa națională îl transmitea în anii optzeci sau nouăzeci și în fiorul pe care nu-l mai transmite acum.

În zona periferică de interes în care fotbalul s-a aciuat, cu echipă națională cu tot. Nu mai sunt lucruri memorabile, meciurile trec și uiți rapid de ele. Chiar și maniac al statisticii cum sunt, trec prin chinuri oblojite doar cu lecitină pentru a-mi aminti de întâmplările unui meci de-acum câteva luni, în schimb am clare în minte aproape toate fazele unor partide derulate în urmă cu decenii întregi.

E doar una dintre explicațiile pentru care nesăratul fotbal e lăsat deoparte de multă lume pentru o omletă picantă preparată sub ochii avizați ai lui chef Scărlătescu.