Unter alles!

Dacă victoriile cu 7-1 sau cu 8-2 ale nemților sunt epocale, tot epocală trebuie să fie și o înfrângere cu 6-0, nu?

Înnebunit după anuare și cărțulii groase despre fotbal, am intrat acum câțiva ani într-o librărie muncheneză, atras prin geamul vitrinei de coperta unui volum ilustrat despre Campionatul Mondial din Brazilia. Am constatat că deși titlul de campioni ai lumii era subiectul principal al celor vreo 400 de pagini, grosul tomului era rezervat poveștii acelui 7-1 istoric cu Brazilia, de la Belo Horizonte. Triumful zdrobitor, șenila nimicitoare a Panzerului. Finala de 1-0 în prelungiri cu Argentina era o chestiune obișnuită, ca solnița de pe masă. Moțul de frișcă de pe savarină era Brasilien-Deutschland eins zu sieben. 1-7!

Același zgomot

Drama de pe Stadionul Olimpic din Sevilla, al treilea al orașului (de fapt primul ca număr de locuri și ca polivalență, acolo a alergat Gabi Szabo istoricele ei curse de la Mondialul de atletism din 1999, și iată că un oraș cu 700. 000 de locuitori poate avea trei arene cu peste 50.000 de locuri, celelalte două fiind Benito Villamarin și Sanchez Pizjuan), se scrie cu același corp de literă ca și marile triumfuri. E la fel de sonoră și nu contează niciun pic că ea s-a petrecut în Nations League, pe când triumful cu Brazilia a avut loc într-o semifinală Mondială. Sunetul dezastrului se aude la fel de tare, indiferent dacă înainte de acel „alles” se rostește unter și nu uber. Adică sub și nu peste!

Condiții speciale?

Se poate vorbi de niște absențe, iar retrasul forțat din Mannschaft Mesut Ozil îl invocă pe retrasul de bunăvoie Boateng. E greu de spus dacă rutinatul Jeremy plantat în apărare în locul junelui Koch de la Freiburg ar fi împiedicat cavalcada spaniolă. Au fost absențe, s-a jucat în condiții speciale (așa se joacă de aproape un an fotbalul!), dar și succesele istorice au avut loc în condiții speciale. Celebrul 7-1 a găsit o Brazilie debusolată, în vreme ce recentul 8-2 al Bayernului a dat peste o Barcelonă cu mari probleme. Tot ce e epocal în fotbal se petrece în condiții speciale! Altfel, n-ar mai exista triumfuri istorice, iar meciurile s-ar isprăvi cu 0-0, 1-0 sau 1-1, cu mingea plimbată de-a latul în ultimele minute, ca să treacă timpul. (Orice asemănare cu evenimente recente e pur și simplu întâmplătoare).

Victorii explicate, înfrângeri inexplicabile

Istoricele triumfuri teutone în fotbal se explică ușor. Într-o țară normală, fotbalul e ca viața. Ambele, bine făcute, trase cu polobocul. Asfaltul e drept, tramvaiul vine la fix, cârnatul e cârnat, berea e bere. „Auslanderii”, adică nemții prin pașaport, aparținând însă etnic altor seminții, precum sus-invocații Ozil sau Boateng, campioni mondiali, sau precum Gnabry acum, sunt integrați perfect, pentru că n-au altă șansă socială decât aceea de a se comporta ca niște nemți veritabili. Mai anevoie de explicat sunt înfrângerile. Păi, dacă strada e trasă cu polobocul, dacă berea e bere, cum naiba să te bată Spania cu 6-0?

La adăpostul lui Bayern

După titlul mondial din 2014, nemțiii s-au cam înmuiat, la CM din Rusia fiind scoși din grupă de coreeni. E un declin evident, ascuns însă sub spielhozenii bavarezi din piele și cu bretele ai lui Bayern. Munchenezii continuă să mărșăluiască în cadența binecunoscută, strâng șiruri impresionante de victorii în Ch. League, iau trofeu după trofeu și dau grosul selecționabililor. În formula de start de la Sevilla s-au aflat cinci oameni de la Bayern (Neuer, Sulle, Goretzka, Sane, Gnabry), adică aproape o jumătate de echipă națională. Semn că nu Bayern e problema, mai ales că la aceeași oră alți doi munchenezi, Pavard și K. Coman, marcau pentru Franța. Să nu spună nimeni că marea problemă e accidentarea lui Kimmich, pentru că până în vară Joshua nu era decât un fundaș dreapta bun, însă fără veleitatea de a fi esențial nici la club, nici la echipa națională.

Eternul Jogi

Poate că problema e pe bancă. Low e acolo de 14 ani și trebuie să aibă loc cataclisme pentru ca nemții să schimbe selecționerul. Timp de șase decenii, din anii treizeci până prin nouăzeci și ceva, pe banca germană au stat patru oameni mari și lați: Sepp Herberger, Helmuth Schon, Jupp Derwal și Franz Beckenbauer. Singurul dintre ei care n-a luat titlul mondial a fost Derwall și a plătit. Jogi Low are deja titlul mondial în bibliotecă, așa că nu e de așteptat să aibă loc schimbări prea curând. Nibelungii la modă, gen Klopp, Tuchel, Nagelsmann, mai au de așteptat. Poate la următorul 0-6, dacă-o fi să vină vreodată.