Despre încarcerarea lui Mititelu
O arestare cu strigături, cu mici lupte de stradă și cu ironii de doi bani deversate în mediul online

Conform legii, Adrian Mititelu plătește pentru ce-a făcut. Conform propriilor declarații, pledează nevinovat și consideră totul un abuz. La capătul mai multor ani și mai multor termene de judecată, s-a ajuns la acest verdict inapelabil: trei ani cu executare, pentru evaziune fiscală. Dincolo de motivarea instanței, sunt episoadele de joi seara din Bănie și mai ales focurile de artificii de pe rețelele de socializare, cu totul nepotrivite.
El demn
Mititelu a ieșit liniștit din casă și a urcat la fel de potolit în mașina care urma să-l ducă în arest. Mai înainte de asta, se mai dezvinovățise o dată în direct la DigiSport. Cine oare, în puținele ceasuri dintre aflarea verdictului inatacabil al privării sale de libertate și momentul strict al reținerii, stă să vorbească la telezizor, să mai explice o dată ceea ce tot explică de peste un deceniu? În mod normal, în asemenea clipe, discuți cu ai tăi, cu familia, îi îmbrățișezi, stabilești cu ei ce urmează să se întâmple. Sunt chestiuni mai intime și mult mai importante decât o tiradă televizată. Încă una.
Alții zbuciumați
Țipătul sfâșietor al soției, acoperit de asaltul susținătorilor lui Mititelu asupra cameramanilor care filmau în stradă, adică într-un spațiu public, a tras tușe stridente peste seara olteană. Cefe rase și tatuate, amenințări, ghionturi, dosare penale deschise pentru neregulile din stradă, toate acestea fixează cumva chestiunea la limita existenței interlope. Presa e bună doar atunci când ai nevoie de ea, în rest e bună doar să-ți verși furia și s-o iei la șuturi, cu scandal, în plină stradă. Până la Pian nu mai e mult, iar Pian e celebrul interlop defunct, nu instrumentul muzical cu coadă.
Ce a făcut bine
Mititelu se duce la pușcărie. Aici intervine celebra frază a ultimilor ani, cum că trebuie să respectăm hotărările Justiției. Da, trebuie, suntem obligați să facem asta! Dar, totodată, nu trebuie să uităm că Mititelu a ținut ani și ani Craiova din banii proprii. Nu va urma aici o antiteză cu fotbalul din alte părți, hrănit de Primării, ci tot cu mediul privat. Acel mediu privat care are la capăt de linie tot Statul. Schimburi de terenuri, fonduri de investiții devalizate, coloși industriali puși pe butuci, retrocedări. Mititelu nu s-a încadrat în niciuna dintre aceste categorii. A cheltuit, bine sau prost, banii săi și ai familiei sale.
Și ce a făcut rău
S-a crezut mereu mai tare decât e. A comis o grămadă de erori capitale, unele de-a dreptul prostești, pe care le-a învelit în celofanul transparent al unei dreptăți doar de el asumate. Darea afară a lui Pițurcă e doar una dintre ele, dar mai sunt. Nu a avut încredere în nimeni, a făcut el totul, de la transferuri la echipa de start și schimbări, de la ultimul leu până la chestiuni în care se cer competențe juridice. A început o mie de procese fără a le fi terminat pe cele pe care le avea deja, a contestat totul, a trăit în ultimii 10-15 ani dintr-o sală de judecată în alta și dintr-un termen în altul. S-a bazat pe un singur jurist, la fel de impulsiv ca și el, a văzut nedreptăți și acolo unde nu erau, a viețuit într-o manie a persecuției care l-a împins la erori capitale.
Miștouri de doi lei
Vorbeam mai înainte despre încăierările din stradă care au întinat liniștea cu care Mititelu a parcurs acei metri până la mașină. Destul de urât! Infinit mai de prost gust a fost însă jubilația fără sfârșit a adversarilor ideologici, fanii și apropiații celeilalte echipe. Glume gregare de la pijamaua în dungi la aplecatul după săpun în dușurile penitenciarului. Nu e doar lipsă de decență, e și lipsă de educație. Mârlănie chiar! Ca prostimea din Evul Mediu care se hlizea când căpățâna osânditului se despica de trup, sub securea gâdelui. Și dovada că Bănia (căreia îi aparțin și eu genetic) rămâne un spațiu tribalizat, cotropit de indecență și lipsit acut de cel mai elementar bun-simț.