Barajul de evitare a rușinii

Așa trebuie privit meciul cu Islanda și nicidecum altfel. Dacă-l pierdem, o să găzduim o parte de European, dar n-o să participăm la el. Ar fi o nedorită premieră mondială

Nu e deloc o viziune fatalistă, lucrurile chiar așa stau. Ca să fim la celebrul Euro 2020 care se va disputa în 2021 trebuie să ne strecurăm (acesta e termenul corect) cu bine prin periculoasele trecători de la Reykjavik și apoi, în noiembrie, la Budapesta sau Sofia, unde-o fi să fie.

Altfel, dacă nu rezolvăm cu bine aceste teme destul de complicate, o să ne ofticăm, o să suferim în vara viitoare, când Centrul Vechi o să fie plin de suporteri olandezi, austrieci, ucraineni, iar noi o să le cărăm halbele la mese și o să le golim scrumierele.

Pregătire psihologică

Prin preajma fotbalului foșgăie și respiră diverși mental-coach, psihologi și parapsihologi, doldora de masterate și de doctorate, gata oricând să ne spună că la Reykjavik e un meci ca oricare altul, că esența sportului presupune existența învingătorilor și a învinșilor și alte baliverne descărnate de sens, cărora docții mileniului trei le spun pompos „dezvoltare personală”.

Aiureli! Cea mai simplă pregătire psihologică ar fi să le spui „tricolorilor” că-i scoți în iunie viitor la un team-building (așa se zice acum!) pe Lipscani, printre suporterii echipelor care s-au calificat la Europene.

Islanda pe primul plan

Aceiași doctoranzi sau masteranzi ai deșertăciunii ne pot melița că de fapt această acțiune a echipei naționale presupune trei meciuri la fel de importante și că trebuie să avem o atitudine pozitivă.
Alte tâmpenii! Vital, crucial, decisiv e doar meciul de la Reykjavik. Celelalte, în Norvegia și apoi cu Austria acasă, fac parte dintr-o grupă cu clasament, cu adiție de puncte, cu drept la recurs. Meciul cu Islanda e însă inapelabil. La fel și cel cu Ungaria sau Bulgaria din noiembrie, dacă va fi să fie!

Rădoi scoate castanele

Sigur că suntem mulțumiți de startul noului selecționer, cu patru puncte din șase în primele două apariții. Vorbim despre un suflu nou, despre recondiționarea unor jucători, despre plăcutele surprize numite Alibec, Crețu, Maxim. Dar toate aceste lucruri de lăudat rămân fără sens dacă nu plecăm bucuroși de la Reykjavik.

Nu e vina lui Rădoi că s-a ajuns aici, la acest meci de care depinde obrazul fotbalului nostru, dar în momentul în care a semnat cu echipa națională știa că principalul obiectiv e meciul din Islanda. Faptul că deplasarea în Nord s-a amânat și s-a răsamânat a fost o șansă în plus pentru Mirel de a avea la dispoziție alte două meciuri în care să-și facă o idee despre cum stau lucrurile.

Dacă s-ar fi jucat la sorocul care fusese stabilit, el ar fi plonjat direct între furcile barajului, pe un teren care atunci, în martie, mai era și înghețat.

Suntem mai buni ca ei

Islandezii sunt mai serioși și mai dedicați decât noi, dar trebuie să observăm că noi știm mai mult fotbal. Exceptându-l pe domnul acela de la Everton, de care trebuie să ne temem cu adevărat, ceilalți sunt niște soldați vikingi bătrâni, cu decorațiile agățate de coarne.

Probabil că din cinci meciuri, în patru îi batem. Dar noi trebuie să ne ferim astăzi exact de meciul acela în care ne-ar putea bate ei.

Hai, România! Că nu e loc de întors! Să ne bucurăm la miezul nopții că am trecut de-un hop și că mai avem doar unul!