Ziua Gemenilor, în Balanță

Li s-a spus "Gemenii", deși acest 27 septembrie de pe certificatele de naștere ale ambilor pică în mijlocul celor două brațe ale Balanței. Sau poate că pe fiecare talger al ei.

Un oltean aprig și un buzoian impetuos, aclimatizat de aproape jumătate de veac în molcoma Moldovă, au urcat împreună treptele arbitrajului și ale vieții, ajungând separat la borna deplinei înțelepciuni, pe care e gravat numărul 70.
De amândoi mă leagă multe. Câte o prietenie, multe momente frumoase și un mare regret. Unul singur, pentru amândoi.

Roșu pentru „Cobra”

Cu Adrian Porumboiu m-am cunoscut mai îndeaproape într-un tren. Ca în romanele rusești, unde aproape totul se întâmplă în gară sau pe calea ferată. Arbitrase în Valea Roșie Electroputere – Universitatea. Victorie în ultimul minut pentru fabricanții de locomotive, gol al unui puști de 17-18 ani, Adrian Ilie pe numele său.

După ce a marcat, ulterioara „Cobră” s-a bucurat cam indecent în fața galeriei concitadinilor. Porumboiu, care arbitrase foarte bine până atunci, i-a dat, fără ezitare, cartonaș roșu.

În tren, în zornăitul de roți și de pahare de pe masă, i-am spus că eliminarea mi se pare exagerată. Eu marșam pe factorul uman, el flutura regulamentul. De-atunci, din acea contradicție, curge o prietenie de aproape treizeci de ani, cu mii de ore de șuetă subțire și cu o întrebare pe care mi-o mai pune uneori, când e în toane bune: „Cu Ion ai mai vorbit?”. Ion e, firește, Crăciunescu.

Pasă de gol din minge de arbitru

Nici cu Crăciunescu n-am „debutat” sub cele mai bune auspicii. Arbitrase în Liga Campionilor, Man. United cu Barcelona dacă nu greșesc. Am scris că înaintea unui gol al britanicilor ar fi trebuit să dea fault pentru o intrare mult prea bărbătească.

Peste câteva zile, viața ne-a adus față în față la un meci de campionat de la Brașov. „Ce fault să dau? De unde fault? Observatorul mi-a zis că am arbitrat excelent, mi-a dat notă mare și tu scrii că a fost fault ?! Și uiți că eram în Anglia? Acolo, pentru așa ceva nu se dă fault niciodată!”.

Apoi a început confruntarea Brașovului cu Oțelul Galați. Tribuna scanda trivialități, iar Crăciunescu a oprit jocul, a luat mingea în brațe și a așteptat. A dat minge de arbitru, dar a cam trimis-o ceva mai aproape de gălățeni, O zvârlugă ca Ion Viorel atât a așteptat. A țâșnit și s-a oprit în poarta brașoveană.

După meci mi-a zis „Acuma o să scrii că n-am dat corect mingea de arbitru?”. Nu era cazul. Aruncând-o cam ca la popice, a făcut doar dreptate față de ce se scanda din tribună, inclusiv la adresa lui.

Ecranul și echipa

De-atunci a trecut multă vreme. Crăciunescu a fost președinte al arbitrilor și mai ales analist TV și face foarte bine ce face. Îi mai pune la punct pe câte unii, se mai ia în clonț cu alții, dar verdictele lui sunt inatacabile pentru că vin de la al doilea arbitru ca valoare al lumii, ediție 1995.

Porumboiu, se știe, a cheltuit vreo 40 de milioane de euro în fotbal, a clădit poate cea mai frumoasă echipă din România ultimilor ani, a jucat meciuri europene memorabile cu Lazio, Inter, Fenerbahce sau Sporting Lisabona, dar n-a luat niciun trofeu. Nu pentru că nu se pricepe la fotbaliști (Wesley, Adailton, Sânmărtean, Vieira, Stanciu, Antal, N’Doye sunt tot atâtea dovezi de pricepere), ci fiindcă nu se pricepe la oamenii din preajmă.

Justiția fiecăruia dintre noi

Acum două decenii scriam că Porumboiu și Crăciunescu fac o sută de ani împreună. Azi nu fac 140 împreună, ci câte 70 separat. Așa e viața! Nimeni n-are dreptul să le ceară să se împace și din moment ce n-o fac, înseamnă că fiecare are motivele lui să n-o facă. Nu există acea justiție divină care să dea verdicte imuabile, fiecare dintre noi are propria sa justiție.

Îi îmbrățișez pe amândoi, separat. Regretul că de care vorbeam în prima frază a textului era că nu pot s-o fac împreună. Viață lungă și frumoasă ambilor!