Un ton de fax, por favor!

Leo a trimis un fax că vrea să plece. Tehnologia arhaică de comunicare e o ironie mai dură decât toate cele apărute după legendarul 2-8 cu Bayern

Pique a spus că el e dispus să plece, alte vedete au lăsat să se înțeleagă același lucru, Quique Setien, ștersul antrenor, și-a luat fața de Mircea Diaconu și s-a dus, probabil, să filmeze un episod nou din seria cu ardelenii (profetul, pruncul, petrolul) plecați în Far West. Toată lumea părăsește peisajul, vine Koeman ca să arate că Barcelona trebuie refăcută nu prin tehnica jucătorilor fabuloși, ci prin obuze de la 30 de metri, așa cum a tras el în 1992, în finala cu Sampdoria, la prima Ligă a catalanilor.

Alo, Luis? Sunt eu, Ronald!

Acum aproape două decenii, pe vremea telefoanelor mobile de o jumătate de kilogram, când rețelele noastre de telefonie încă se numeau Dialog și Connex, inclusiv șlagărele se pliau pe saltul tehnologic. „Alo, sunt eu, Picasso, ți-am dat bip, nu-ți cer nimic”, și așa mai departe, stihuri șchioape în care „mine” rimează cu „tine” în strofa unu, pentru ca în strofa doi rolurile să se inverseze, și „tine” să rimeze cu „mine”.

Picasso era andaluz, din Malaga, Ronald e dur, a trecut printr-un infarct acum câteva luni, vine din Olanda încălțată în saboți de lemn de sute de ani încoace, chiar dacă-și schimbă denumirea în Țările de Jos.

Blondul cu ghiuleaua pune mâna pe telefon și într-un minut îi spune lui Suarez că nu mai are nevoie de el. Direct, fără menajamente, nu la o cafea, nu față în față, nu prin intermediari. Ca la Victoria Lehliu sau la Minerul Motru, când antrenorul, Nea Cutare, după două beri la birt îl sună pe nouarul ratangiu și-l ia tare: „Bă, de mâine să nu mai vii!”.

Rola de hârtie

Faxul se folosea în urmă cu un sfert de veac, când transmiteam cronici de etapă de prin țară. Trebuia să scrii mare, citeț, pentru ca dactilografa, tanti Sabina, să nu se chinuie. Iar cei din redacție trebuiau să schimbe mereu rola, să aibă hârtie lădoiul acela cu receptor, și să-ți dea ton de fax, pentru că altfel „nu intra”.

Așa a făcut și Leo, a trimis un fax și a spus că vrea să plece. I-o fi dat Bartomeu ton? O fi schimbat hârtia? Numai cine nu vrea să priceapă nu pricepe că e o crâncenă luare la mișto. Ca să anunțe că nu mai vrea să stea la Barcelona, Messi a folosit tehnologia din epoca „tanti Sabina”, perioada în care el, un puști subțire și foarte scund, era recrut la clubul catalan.

Telefon cu taxă inversă

Ce urmează? Mai rămâne ca Pique să trimită poștașul cu bicicleta, să lase la poartă un plic timbrat. Busquets are varianta telegramei (Adios! Stop.), iar Jordi Alba, deși el nu pare vizat de schimbare, poate suna cu taxă inversă, ca pe vremea studenției, când rămâneam fără bani de cantină și dădeam telefon acasă, să ne trimită părinții prin mandat.

Rakitici are oricum sentința ștampilată mai demult, mai ales că s-a bucurat prea mult pe Instagram de succesul Sevillei (la care a jucat trei ani) în Europa League. Gata cu tiki-taka, i-a trecut vremea! Tot înainte cu Ronald, cu tineri din La Masia, pe care blondul o să-i învețe să tragă țeapăn de la 30 de metri. Lungă și pe-a doua! Și neapărat să fie hârtie la fax, poate scrie Leo că s-a răzgândit și nu mai pleacă!

„Barcelona vă dorește succes în continuare”

Istoricul 2-8 va mai produce o vreme victime în Catalunya, iar reacțiile oamenilor pot fi cele mai imprevizibile. Urmăriți site-ul oficial că e posibil să vină și textul acela stupid, devenit exprimare clasică a divizionarelor secunde din România atunci când au de dat afară niște jucători „Clubul le mulțumește și le dorește succes în continuare!”. Să nu mai spunem că nu e peste tot la fel!