Pancone, dragostea și meseria

Rapid, și acum Poli Iași. Daniel Pancu antrenează doar echipele pe care le iubește și unde e iubit

Cu trecerea anilor, a căpătat o căutătură de dur, care l-a îndepărtat de acel ”visage” adolescentin din vremea paselor luminoase și a golurilor frumoase pe care le dădea odinioară. N-a îmbătrânit neapărat (a împlinit 43 de ani zilele trecute), dar i s-a înăsprit chipul. A albit, se tunde periuță la tâmple, iar când nu se rade, barba albă așezată peste obrajii mereu încleștați îi desenează o imagine de veteran din Vietnam, trecut prin multe.

De la un primar la altul

La Rapid îl învăluia autoritatea lui Daniel Tudorache, fiindcă oricât s-ar flutura investiția privată a lui Victor Angelescu, din afară tot primarul Sectorului 1 pare șeful. La Iași a nimerit în plină campanie electorală, exact în zilele în care primarul în funcție, Mihai Chirica, a șlefuit una dintre perlele epocale ale gândirii contemporane. ”Analfabetismul să nu plece niciodată din orașul nostru” nu e doar una dintre bâlbele (să ni-l aducem aminte pe Bâlbă, spectaculosul atacant ieșean de odinioară, pe teren, dar mai ales dincolo de tușa lui) de zile mari ale campaniei electorale, ci și un nonsens în orașul lui Creangă, Eminescu, Maiorescu. Nu analfabetismul e problema lângă Trei Ierarhi și Palatul Culturii. Așadar, Pancone ancorează în minunatul său oraș natal, la o echipă bugetară, în plin diluviu de promisiuni electorale.

Miza sentimentală

Apăsat (în unele momente chiar strivit) de calitatea de fost idol al galeriei vișinii, Pancone a reușit mai puțin decât ar fi vrut tocmai din această cauză. S-a implicat sufletește în fiecare fază, în fiecare minge, în fiecare clipă de antrenament, iar fiecare oftat, comentariu sau orice altfel de zgomot din tribună avea pentru el proporții catastrofale, îl simțea ca pe un șuriu înfipt în inimă, care doare mai tare atunci când e împlântat de cineva apropiat. La fel la Iași, în orașul copilăriei, la echipa la care a debutat în fotbal. Orice banal aut devine un balot de emoții.

Tricoul care tremură

”Să tremure tricoul ăsta pe voi”, le-a cerut Pancone jucătorilor la una dintre primele lor discuții. Pe cine să tremure? Sigur tremură pe Andrei Cristea, pe Frăsinescu și pe Mihalache, veteranii cu multe campionate în Copou. Dar pe Cabral, pe De Iriondo, pe Assulin sau pe Chacana tremură? Lor le tremură cardul în borsetă și se gândesc, poate, că Mister Rednic, fostul antrenor, mai făcea niște gesturi frumoase dând o primă, o atenție, ceva… Cel nou doar încșeștează fălcile și spune că trebuie să tremure tricoul. Așa, pe bani puțini, cum să tremure?!

Subțiri, de vară

Au plecat cam mulți. Horșia făcea lucruri bune la mijloc, la fel și Grădinaru. Omoh și Luckassen au dat goluri importante. Portarul Rusu n-a apărat rău atunci când Rednic n-a ținut neapărat să aibă vreun ”u21” între buturi, pentru că au fost probleme mari și cu Târnovanu (plecat), și cu Axinte (rămas). Platini, care mai putea să dea o pasă sau să scoată un om din jo,c e în izolare. Lotul e subțire ca o foiță de țigară, iar Pancone trebuie să plece la drum cu ce are. Cu riscul, nicio clipă dispărut, de a reuși mai puțin decât Rednic, cu presiunea concitadinilor care nu admit eșecul cu unul de-al lor și cu tricoul acela, care se pare că pe umerii săi tremură mai tare decât pe umerii oricui altcuiva.

Baftă, prietene Pancone! Încă n-ai terminat de încărunțit.