Pintilii, Goethe și școala

Fostul căpitan ar putea reedita cazul Mirel Rădoi, care în patru ani de la momentul când nu avea calificare de antrenor a ajuns selecționer

Goethe ne povățuiește, într-o zicere clasică, veche de două veacuri, să facem un pas în cărți și doi pași în viață. În sensul că experiența trăită pe viu poate fi uneori mai utilă decât cea citită, însușită prin învățare. E posibil să se întâmple câteodată așa, dar nu putem neglija că neamțul din Weimar pretindea totuși că pe lângă cei doi pași în viață, trebuie să existe neapărat și pasul în cărți. În cazul nostru, de fapt în cazul lui Pintilii, acest pas în cărți nu există.

Precedentul Mirel

În toamna lui 2015 n-avea nici Bac-ul, ci doar biografia de fost mare fotbalist, de fost căpitan. Plus dimensiunea de lider. Țineți minte momentele cu Țiți Dumitriu, la șaptezeci de ani, ridicându-se și transmițând către teren indicațiile pe care Mirel, stând jos și neavând voie să se ridice, i le șoptea la ureche, cu palma acoperind gura, să nu se vadă pe camerele tv ce-i spune. Clipe hilare, ridicole, particulare doar meleagurilor noastre.

Mirel, se știe, a mers la școală, a dat Bac-ul, e în prag de licență Pro și la doar patru ani de la demiterea sa de la FCSB (noiembrie 2015-noiembrie 2019) a ajuns pe banca echipei naționale. Asta după ce a fost depozitarul emoțiilor întregii nații la Euro U21. Cam multe emoții pentru ceva care conține în siglă numărul 21, dar asta e altă discuție.

Cutumele școlii noastre

Susținătorii ideii de a avea antrenori instinctuali (o formă elegantă de exprimare, e vorba de acei tehnicieni care au făcut doar cei doi pași în viață despre care vorbea Goethe, dar nu și pasul în cărți) spun că la Școala de Antrenori din România nu se învață mare lucru, ci doar se iau niște piperate taxe cursanților, cam 5.500 de euro. Coverciano, Clairefontaine, Koln, da, alea sunt școlile adevărate de antrenori, la noi e un fel de Universitate Populară la seral, unde se glosează despre unitatea grupului și alte chestii milenariste, mai puțin decât despre șutul cu stângul și pasa filtrantă.

Contraexemplul Poenaru

În sprijinul acestor practicieni vine cazul lui Ilie Poenaru, picat la examenul de anul trecut, după ce niște teoreticieni cu biografii incerte în fotbalul de performanță n-au fost de acord cu răspunsurile sale legate tocmai de pasa filtrantă, cea despre care vorbeam mai înainte. Iar Poenaru, respins la examen, a promovat pe prima scenă anonimul Clinceni și acum, în al doilea an, are toate șansele să-l mențină în elită, deși părerea sa despre pasa filtrantă diferă în continuare de cea a examinatorilor.

Și totuși, pasul în cărți

E foarte posibil ca Școala de Antrenori de la Federație să nu fie ideală. Poate că unii dintre dascăli n-au suficientă biografie fotbalistică, poate că taxele sunt prea mari, prea multă teorie și prea puțină practică, poate că mai sunt și alte neajunsuri. Dar asta e școala de antrenori de fotbal pe care o avem și, până facem alta, pe asta trebuie s-o urmeze și s-o absolve cei care vor să devină antrenori. Deci și Pintilii, oricât de căpitan și de lider ar fi el. Sigur că Mihai poate sta pe bancă (a făcut-o și până acum), poate intra în vestiar să spună una-alta, să-și încurajeze foștii colegi, dar atât! Nu poți fi antrenor dacă n-ai patalama, după cum nu poți merge cu mașina prin trafic dacă n-ai permis, chiar dacă tu știi să conduci.

Eternul caz particular

Toate aceste întâmplări poznașe, cu oameni puși pe bancă fără să fie antrenori cu acte, se întâmplă, iată, doar la FCSB. Minunatul și răcorosul palat de la Șosea nu e doar locul ideal pentru apariția unor asemenea năstrușnicii, ci și oaza care parcă îmbie mereu la încălcarea regulilor. Există, acolo, un soi de voluptate de a fenta legea.