Telecomanda pe Atalanta!

82 de goluri în Serie A. Și un fotbal care te face să-l cauți mereu, prin puzderia de meciuri televizate

Când vine vorba de Italia, cei mai mulți țin cu Milan, că au prins marea echipă a lui Sacchi. Cei mai vârstnici sunt interiști, având nostalgia lui Herrera. Mai sunt cei cu Napoli, fanii necondiționați ai lui Maradona. Compătimesc destui și cu Juve, și nu acceptă polemici despre ajutorul etern al arbitrilor pentru Bătrâna Doamnă. Alții sunt cu Roma, că l-a avut pe Totti și imnul e extraordinar. Dincolo, radicalii laziali, fanii Fiorentinei băieților frumoși Antognoni sau Batistuta. Și alții, cu Bologna, cu Cagliari, simpatii pe cât de vechi, pe atât de ciudate. Cu Atalanta nu prea ține nimeni, bergamascii nu intră nici măcar la „ciudați”.

Dincolo de aeroport

Românii care se duc să-și facă poze la Milano, să se laude că au trecut pe la Dom, că și-au luat o șapcă din Galeriile Vittorio Emanuele sau că au băut o bere cu 8 euro în față la Sforzesco aterizează de regulă la Bergamo. Acolo, pe „Orio al Serio”, pun roțile pe beton low-costurile pentru metropola lombardă. Lumea se bulucește către autobuze, 10 euro până în Milano, puțini privesc spre dealul din apropiere, pe care e cocoțat Bergamo. Păcat, ar avea ce vedea. Centrul medieval, Catedrala, muzeul Donizetti, marele compozitor. Acolo locuiește Atalanta.

Cifre de vis

Atalanta, spuneam, a dat 82 de goluri când mai sunt 9 etape până la final. Probabil că va face suta. Prin comparație, Lazio are 66, Inter 62, iar liderul Juve 59. Nu intră în discuție Milan, cu doar 36. Ultimele scoruri, înainte de recentul, clarul și limpedele 2-0 cu Napoli, sunt 3-2 de două ori, 4-1, 4-3, 7-2. Cu Lazio, care trage la titlu, au revenit după ce au fost conduși cu 2-0 în minutul 11. Sunt pe locul 4, n-au cum să rateze grupele viitoare ale Ligii Campionilor și mai au de jucat în august și acea parte finală a ediției în curs, de la Lisabona, dacă s-o mai disputa.

Ce atrage?

Tacticienii și experții spun că sare în ochi sistemul 3-4-3 pus la cale de Gian Piero Gasperini. Cărăușii de vorbe goale ne-ar ține prelegeri despre unitatea grupului bergamasc. Au dreptate și unii, și alții, dar pentru noi, ceilalți, care n-am absolvit Coverciano, cel mai vizibil e cheful de fotbal al băieților îmbrăcați asemănător cu Inter, tot în negru și albastru. Plus o condiție fizică extraordinară pentru o echipă ai cărei oameni au stat în izolare acolo, la Bergamo, în epicentrul pandemiei.

Cine sunt ei?

Echipa pare un mecanism tactic italian alcătuit din rotițe de esență germanică. Nemți, belgieni, elvețieni, olandezi, cu puțină Sudamerica. Doar Golini, portarul, e italian, câteodată, mai rar, intră și stoperul Caldara în primii 11. Ideea e că „germanicii” vin cam de nicăieri, de la echipe de plan secund. Mijlocașul dreapta Hateboer e de la Groningen, stoperul albanezo-elvețian Djimsiti e de la FC Zurich, închizătorul Freuler, de la Luzern, omul de pe stânga, Gosens, de la Heracles Almelo. Până și decarul căpitan, argentinianul Gomez, după ce-a plecat de la San Lorenzo (echipa Papei Francisc) a ucenicit prin Ucraina, pe la Metalist Harkov. Ceva biografie au Ilicici, fost la Fiorentina, și atacanții columbieni Zapata și Muriel. Dar Gasperini e modelul perfect de a face o echipă de nivel înalt cu bani foarte puțini.

Doar efemeridă?

Poate că Atalanta de acum e foc de paie și că în doi-trei ani o va lua la vale. În Italia e greu să ia titlul cineva care nu e în „lumea bună”, ultima dată a făcut-o Verona lui Osvaldo Bagnoli în 1985, cu Briegel și Elkjaer-Larsen pe teren. Mulți sunt tentați să compare Atalanta cu Leicester City, ediție 2016, campioană în Premier League (tot cu antrenor italian, Ranieri), spunând că după un vârf de performanță, la echipele mici vine anonimatul. Dar ce anonimat e la Leicester acum, locul trei în Premier League, cu al treilea atac, după City și Liverpool? Vrând, nevrând, tot la cifrele de atac ne întoarcem!