Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Deac nu e de iubit, e de respectat

De iubit sunt Dobrin, Dumitrache, Balaci, Marcel Răducanu, Hagi, Cârțu. Acei fotbaliști de mare spectacol, care ridică tribunele în picioare, care te cheamă să te duci la stadion, care te fac să nu mai poți trăi fără ei și fără […]

...

Banii înainte, ca la c…luburi?

De două ori pe an, vara și iarna, gâturile cluburilor din prima divizie stau lungite, să vadă când intră în conturi binefăcătoarele drepturi TV. Sumele sunt importante pentru toată lumea, dar pentru echipele mici, care nu merg în Europa și […]

...

Gruia: eroii pozitivi ai testelor pozitive-negative

Victoria mică, nesărată și dubioasă obținută de clujeni în fața Botoșaniului a căpătat, în interpretarea autorilor ei, proporții eroice. Posada, Rovine, Călugăreni și Mărășești, luate la un loc, nu înseamnă nimic față de sacrificiul de sudoare al acestui grup minunat, […]

...

Nu-i mai numărați banii lui Mircea Lucescu!

Trei milioane de euro pe sezon! Doi ani și apoi, probabil, încă unul. Nouă milioane, așadar! Cu prime, cu bonusuri, trece lejer de zece milioane. Nu se mai satură! E ochiul dracului banul ăsta! În loc să-și vadă de bătrânețe, […]

...

Lincar nu pare de-al nostru!

Fantomaticul play-off de Liga a 2-a cuprinde patru nume istorice, UTA, FC Argeș, Rapid, Petrolul, toate foste campioane naționale și două Cenușărese, CS Mioveni și Turris Turnu Măgurele. Acel gen de formaţii despre care, ca să dai bine, e indicat […]

...

Petrescu, la greu

Știe Dan să scoată echipa din criza pe care el însuși o anunță?

Permalink to Petrescu, la greu
joi, 2 iulie 2020, 9:26

În mod normal, adică în alte condiții decât cele de acum, după o înfrângere precum aceea cu Craiova, Petrescu ar fi vorbit zile în șir despre acel enigmatic penalty nedat la Costache sau despre și mai enigmaticul posibil ofsaid la Mihăilă. Ar fi dat-o pe arbitraj, ar fi făcut statistici cu zecile de auturi de care echipa sa a fost privată în ultimii ani. Câte nedreptăți!

Cum e acum?
Când Dan a spus după meciul cu FCSB că echipa sa nu merita să câștige, lumea a zis că se alintă. Nu vii să te plângi după ce tocmai ai câștigat derbyul! Acum, după Craiova, vorbește de o săptămână grea, arbitrajul rămâne subiect secundar, problemele interne sunt mai importante. Fotbaliști nemulțumiți că nu joacă din cauza regulii U21. Contracte care se termină între o etapă și alta, că atunci pică fatidicul 30 iunie. Și dacă în ultima vreme Țucudean n-a contat mai deloc, iar pe Traore s-a mizat foarte puțin, CFR-ul din acest moment pare de neconceput fără Arlauskis (care în ceasul al 12-lea și-a prelungit contractul cu încă o lună). A termina sezonul (și a fi obligat să iei titlul) cu juniorul „Otică” în poartă, nu părea o perspectivă prea luminoasă, chiar dacă tânărul blond e talentat și, pe deasupra, e un elev foarte bun la informatică.

Părăsit?
N-a spus-o explicit Petrescu, dar s-a speculat că în Paradis ar fi probleme cu banii. Că politica a fost proastă, cu jucători experimentați, dar nevalorificabili mai departe. Cu niște bonusuri neplătite, cu ceva întârzieri salariale. Problema a fost rezolvată de Bogdan Mara, care a zis la DigiSport că banii sunt la zi, ba că plățile au fost făcute chiar cu două săptămâni înainte de soroc! Păi, când camaradul Mara zice că e în regulă cu banii, asta înseamnă că el nu mai e purtătorul de cuvânt al lui Petrescu, e al conducerii. Și mai înseamnă că „Bursucul” a cam rămas singur pe punte, să se bată așa cum știe cu furtuna.

El, esențialul
Cel puțin în felia sa românească de carieră, Petrescu n-a prea pierdut titlurile pentru care s-a bătut. Când a avut șanse să ia campionatul (Urziceni, CFR), l-a și luat. Ceva la modul „Fără mine nu se poate”. Adică v-am lăsat campioni, am plecat în China, voi ați bâjbâit cu Edi și cu Conceicao, v-a bătut Dudelange și a trebuit să vin eu ca să luăm și al doilea titlu și să le batem pe Celtic, pe Lazio, să facem două meciuri egale cu Sevilla, să dominăm și al treilea campionat la rând. FĂRĂMINENUSEPOATE! E sloganul care trebuie afișat în tribuna goală din Gruia și adăugat, ca o strofă în plus, la imnul CFR-ului.

Excelent tactician
Petrescu nu e doar un foarte bun antrenor, ci un excelent strateg și dincolo de limita spațiului tehnic. El vorbește de probleme interne, de jucători nemulțumiți că nu sunt titulari. Dar astea sunt cauzele pentru care Burcă dă pe lângă minge sau pentru care Camora, altădată brav căpitan, pare la capătul puterilor? Sau pentru care Omrani face figurație? Sau pentru care Bordeianu, pistonul de altădată, macină în gol?

Oamenii văd jocul, nu știu ei de nemulțumiri și de bonusuri financiare. Dacă-i extragem din peisaj pe Arlauskis și pe Deac, CFR-ul de după pandemie e o echipă oarecare. Îmbătrânită, obosită, incapabilă de ceva nou. Petrescu simte asta, nu trebuie să i-o spună nimeni. E în play-off, e încă lider și trebuie să ia campionatul, prin metode pe care nu pare să le întrevadă. Tactica aceea în care spunea cât de bune sunt viitoarele adversare, Chindia sau Clinceniul, nu mai impresionează pe nimeni.

Comentarii (19)Adaugă comentariu

Simeone (29 comentarii)  •  2 iulie 2020, 10:00

Tridentul Mara-Bilasco-Ivașcu sunt aproape cu bagajele făcute, nu prea mai au loc în viitoarea organigrama a clubului, club ce urmează a fi preluat de alt investitor. Oricum ei se gândeau doar la ciupeli, din orice, iar Neluțu s-a prins, târziu, dar s-a prins ca cei trei nu mai sunt atât de necesari clubului. Adică nu își justifica banii raportat la activitatea din club. Poate ca și Petrescu se satura repede de incompetență, vrea mai mult, mai bine. Exista șanse mai mari sa ia CFR campionatul chiar de rămâne cu jumătate echipa (deși Arlauskis a semnat prelungirea contractului), decât sa ia Craiova.

Ilie (24 comentarii)  •  2 iulie 2020, 10:07

Celor de la CFR le lipsește un cap limpede, un conducător inteligent, dibaci și fin psiholog. Unul care găsește jucători tineri, valoroși și ieftini. Unul care știe marketing sportiv. Există doar UNUL. Fostul conducător al galacticilor de la Victoria Brănești, Alin Buzărin!!!! P.S. Acest comentariu este un pamflet. Adică, o glumă. Chiar o glumă proastă. Dar nu atât de proastă ca gluma Buzărin.

daniaania (2 comentarii)  •  2 iulie 2020, 10:26

CFR isi va revenii, spre disperarea multora.Foarte usor uita ziaristii ce a facut CFR in EL. Daca mai cade putin se arunca cu multe cuvinte aiurea si analize rautacioase. De ce criticati pe cel mai bun antrenor si jucatorii ce ne-au facut mandrii in EL ???????Ce este scris ramane.

Ilie (24 comentarii)  •  2 iulie 2020, 11:42

O intrebare: ce înseamnă acel 1907 din denumirea oficială? Pentru că în anul 1907 Clujul era un oraș sub stăpânirea Ungariei și românii nu aveau școli, darămite club de fotbal. Iar CFR nu exista în Transilvania.

luis (13 comentarii)  •  2 iulie 2020, 11:59

O intrebare stupida. Nu are relevanta ca a fost Ungaria. Are relevanta de cine a fost infiintata echipa. De muncitorii cailor ferate. Citeste istoria clubului.

Greuceanu Cel Viteaz (39 comentarii)  •  2 iulie 2020, 12:04

"acel enigmatic penalty nedat la Costache"? Pot înțelege subiectivitatea oltenească, dar nu în cazul ăsta! Nu-mi place Costache (în general nu prea joacă nimic de când a ajuns la Cluj, singurele lui realizări au fost cele de dinainte de transfer), permanent acțiunile lui sunt fără finalitate sau greșite, dar numai cine e rău intenționat poate spune că a simulat la faza aia din minutul 5. Se vede clar cum genunchiul fundașului Craiovei îl izbește în coapsă. Că apare și impresia că el a căzut ușor, asta nu are importanță! GENUNCHIUL FUNDAȘULUI ÎI BAREAZĂ VIOLENT AVANSUL, în plină viteză! Și a fost și un atac în doi asupra lui a fundașilor Craiovei. Nu e nimic de discutat. Arbitrul a făcut ce i s-a comandat anterior de la "butoane"... "Când a avut șanse să ia campionatul (Urziceni, CFR), l-a și luat"? Să rememorăm un pic la Urziceni: merge echipa lui Borcea acolo, ia bătaie cu un "enigmatic penalty" dat în urma unui arbitraj discutabil al unui șpaniel ADUS ȘPEȚIAL... Echipa "Bursucului" face 1 punct avans în clasament față de echipa lui Borcea și în ultima etapă urmează să joace în deplasare la Timișoara. Motiv de îngrijorare, nu crezi?! ...dar "Bursucul" SĂRBĂTOREȘTE DEJA CÂȘTIGAREA TITLULUI, cu jucătorii, cu șampanie, în vestiar, după meciul penultim! Ce știa el și noi nu știm? Timișoara (de fapt, "Fulgeru" Bragadiru a) actualului pușcăriaș Iancu a pierdut ciudat cu Urziceni în ultima etapă... Deci CINE A CÎȘTIGAT TITLUL DE LA Urziceni? Gigelu - a cărui echipă se zbătea pe locul 7 - căruia Bucșaru trebuia să-i înapoieze 11 milioane de coco împrumutați pentru proiecte imobiliare, sau verii lui impresari, deținători ai lotului de la Urziceni? ...sau, toți, Doamne, și toți 3? Iar la Cluj "Bursucul" a fost re-adus după ce Minteuan a câștigat 5 meciuri din 5! ...că de-aia l-a și "lucrat" "Bursucul" pe Minteuan, acum, recent, când i s-a ivit ocazia, și l-a făcut să plece de la club!

Ecomax (39 comentarii)  •  2 iulie 2020, 12:25

@ Ilie, 2 iulie 2020, 11:42 "O intrebare: ce înseamnă acel 1907 din denumirea oficială?" Îți spun eu ce înseamnă: înseamnă că în 2002 - și după - Bucalele șovin n-a acceptat revenirea clubului la denumirea seculară "K.V.S.C." în înregistrările de la Registrul Comerțului, de la M.T.S. și de la F.R.F., așa că Pászkány Árpád a fost forțat administrativ de "organili" să accepte păstrarea denumirii "C.F.R." (fiindcă întotdeauna, de la nașterea sa în Imperiu, a fost un club feroviar), la care a adăugat "Ecomax" (denumirea firmei lui, ca să-i mai scadă din importanță celei aiurea, primeia), și a pus "1907" special pentru ca TOATĂ LUMEA SĂ FIE CONȘTIENTĂ că e vorba de "K.V.S.C."! Asta înseamnă "1907": Kolozsvári Vasutas Sport Club!

Simeone (29 comentarii)  •  2 iulie 2020, 12:45

@Ilie, Anul 1907 este anul înființării. La fel ca alte echipe din Ardeal, și echipa Clujului a jucat în campionatul Austro Ungariei. Pentru mulți e ciudat, dar exista multe cazuri chiar în Europa. Echipe celebre, precum Dinamo Minsk sau Dinamo Kiev au jucat în campionatul URSS, iar din anii 90, joaca în campionatul tarii lor de orginine. Imperiile lumii au înglobat multe națiuni, la fel, Imperiul Austro-ungar provenit din cel Habsburgic a incorporat teritorii din Croația, Slovacia, Ukraina, iar din România, Transilvania. Oamenii din aceste teritorii au trăit în aceste condiții, bineînțeles cei din Transilvania aveau capitala la Viena. Poate era ceva deosebit, în zilele noastre, când nu se mai pune accent pe naționalism. Eu ca și clujean, as aprecia mai mult o capitala la Viena, decât cea de la București, sa ma ierte miticii.

clujcampion (1 comentarii)  •  2 iulie 2020, 14:32

@Ilie e ciudat cum interpreteaza sudistii situatia din Ardeal inainte de 1918. Transilvania era una dintre cele mai dezvoltate regiuni ale imperiului, din punct de vedere al idustriei si cailor ferate. Romanii aveau drepturi, aveau reprezentati in dieta si mai mult, serbia (iobagia pe la voi) era desfiintata prin lege in 1785 si de facto in 1848. Taranii romani din Transilvania erau proprietarii pamantului, de unde si multimea de chiaburi bagati la puscarie de comunisti dupa razboi impreuna cu mertirii preotimii besericii stramosesti greco-catolice. Sa ne reamintim ca romanii aia plini de drepturi din regat, in 1907 faceau rascoala in satul cu nume predestinat Flamanzi. Asa ca lasati-o mai moale cu nenorocitii de romani din imperiu, ca o cam dati in bara.

Iar miroase a cumâs (4 comentarii)  •  2 iulie 2020, 14:43

Numele capitalei maghiare reprezintă contopirea cuvintelor buda, pe care ardelenii o folosesc în alte scopuri și pesta, amintirea originilor consumatorilor de cumâs. În 1919, după ocuparea Budapestei, trupele române au folosit Buda în cel mai potrivit scop. Iată de ce Parisul este incomparabil cu orașul amiralului fără flotă, să ma ierte Cicciolina, supranumită Stalone, miticii știu de ce.

Dan (1 comentarii)  •  2 iulie 2020, 14:45

Simeone are dreptate: de multe ori, din Ardeal se vede mai usor Viena. Straniu e ca parca Bucurestiului ii convine. An dupa an, Transilvania se indeparteaza de Bucuresti. E o realitate. Un exemplu banal: pe nimeni nu intereseaza aici cand e gata autostrada spre Pitesti sau Bacau. Doar cea spre Vest ...

Amiral fără flotă (9 comentarii)  •  2 iulie 2020, 15:18

***, care îi numeau pe români opincari, comandantul trupelor române care au ocupat Budapesta în 1919, a dat ordinul soldaților să mărșaluiască încălțați în opinci, țintuite cu plachiuri de metal, sub privirile ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Pip (1 comentarii)  •  2 iulie 2020, 16:17

BuzAline, esti de nerecunoscut. Doar atat? Dupa victoria istorica, entuziasmanta. Cand crezi ca te mai intalnesti cu asa ocazie? Despre Prestrescu, tu, un Maxim Alb-Albastru? Te rog, revino la glezna lui Cicaldau, dualismul demonic al lui Pigliacelli, megabateriile Li-Ion ale lui Mihaila si sacrificiul lui Vladoiu. Si un titlu demn de opera ta. Ce e aia "Petrescu, la greu". Praz de fildes, zaibar de 1000 de karate. te rog. Balaci for ever.

FÎCÎ CÎFÎRÎ IE CAMPIOANĂ (5 comentarii)  •  2 iulie 2020, 17:06

Are dreptate amiral fără flotă, nici mare n-avea, dar era amiral, o glumă istorică. Umiliții de băutori de cumâs cum defilau trupele române. Necivilizații ăștia sunt certați cu toți vecinii, de la toți revendică teritorii pe care nu le-au avut vreodată.

motanul incaltat (174 comentarii)  •  2 iulie 2020, 19:28

Are dreptate doar intr-un punct si acolo e de discutat: Regula U21.. E cea mai mare prostie inventata.... Pe timpul comunistilor nu exista regula asta timpita. Cu toate astea Ilie Balaci a debutat la 16 ani. Si au mai fost si altii Hagi si inca multi care debutau de tineri la echipa mare. De Ce???? Pt ca stiau fotbal si vedea oricine. Si nimeni nu era prost sa-i tina pe banca. Iker Cassilias cistiga ca portar titular CCE la 18 ani. La fel Patrick Kluivert. Cu Ajax. Halland la 19 ani se vinde cu 40 milioane. Concluzia----daca esti bun nu-ti trebuie relatii, spagi la antrenor sau reguli impuse de Federatie. Astea sunt doar pt incompetenti si ***.Ca si un campionat romanesc cu mai mult de 14 echipe.... Nivelul este atit de scazut chiar si in play-off incit 12 echipe din care sa retrogradeze 4 ar fi cel mai nimerit......Dar ce e bun pt fotbal nu e bun pt federatie si pilosii.....S-ar evita cu aceasta ocazia revenirea in campionatul romanesc a multor ciurucuri care dupa ce joaca maxim 1 -2 meciuri in tari ca Cehia, Belgia, Ucraina sau Rusia se intorc ca vedete in Liga 1. Nu e acceptabil asa ceva. Citeam mai zilele trecute in GSP-un ziar de sport penibil ca tot fotbalul romanesc si presa sportiva ca , Craiova a reusit o lovitura de senzatie prin faptul ca Vatajelu a semnat pe 5 ani. Sunteti normali????? Este un amarit de jucator care n-a facut nimic cind a fost transferat. Il prezentati ca si cum ar fi o vedeta a Barcei sau ca ar fi lasat Liverpool pt Craiova. RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gio (7 comentarii)  •  2 iulie 2020, 23:51

@clujcampion Inainte de a fi "din Imperiu" cum va place voua sa va alintati, erati parte a Regatului Maghiar care avea o larga autonomie in Imperiu, Constitutie proprie, legi proprii, armata proprie, taxe vamale inclusiv cu restul Imperiului, tot tacamu unui stat independent mai putin politica externa, pe care o facea Viena. Asa ca voi erati parte a Ungariei, ca sa te readuc cu picioarele pe pamant, care Ungarie avea o agresiva politica de maghiarizare, de ex va maghiariza numele. La orase romanii si limba romana erau pasari rare. De exemplu in Cluj doar 14% erau romani si aia traiau prin suburbii. Prin Oradea sau Satu Mare erau 5% romani, la Tg Mures nici atat. Practic romanii erau redusi la rolul de tarani agricultori. Deci era buna viata romanilor in "Imperiu"?

xstelu (16 comentarii)  •  3 iulie 2020, 0:21

Ilie, bravo tata, nu te de minți... Ai dat încă o data ocazia sa cada lumea ca ești gogomanul blogurilor GPS. Felicitări bătrâne, continua, suntem cu ochii pe tine!

Clujcampion (3 comentarii)  •  4 iulie 2020, 9:10

@gio de principatul autonom al transilvaniei ai auzit? Cat a fost ardealul in ungaria inainte si dupa mohacs. Mai invata istorie prietene sudist.

Comentează