Fără VAR, ne batem joc de fotbal

Golul anulat la Sepsi-Voluntari trimite campionatul nostru într-o zonă neelectrificată, sălbatică, greu de locuit

Ne-am strigat indignarea ani la rând când celebrul gol al lui Dorinel (Euro ’96, meciul cu Bulgaria, Europeanul din Anglia) n-a fost validat de și mai celebrul arbitru danez Mikkelsen. Se întâmpla în urmă cu aproape un sfert de veac și puteam invoca reaua voință sau, în cel mai conciliant caz, capacitățile limitate ale ochiului uman. Între timp, pe axa Newcastle (locul faptei cu Dorinel) – Sfântu Gheorghe (locul anulării scandaloase a unui gol în meciul de marți seara), calitățile retinei și nervului optic uman au rămas aceleași, dar a apărut VAR, inovația tehnologică extrem de utilă când retina și pupila mai dau rateuri.

Explicația superficială

Cel mai simplu e să suspenzi arbitrul, să pedepsești și asistentul și să le zici că trebuiau să vadă. Da, asta e adevărat, puteau să vadă, dar n-au văzut. Apoi să te vaiți că VAR-ul e scump, doar implementarea costă vreo 800.000 de euro. Când spui „implementare” te exprimi corporatist și subînțelegi că e vorba de cumpărarea aparaturii și mai ales de niște cursuri sofisticate în care arbitrii învață cum să stea pe scaun, să se uite la meci și dacă văd ceva în neregulă, să apese pe buton. Mai sunt apoi onorariile prestatorilor, un sezon, cu Cupa României, cu faze superioare cu tot, are aproape 300 de meciuri. Vreo 3.000 de euro pe meci, adică aproape un milion în total. Noi suntem săraci, de unde să luăm noi banii ăștia?

Și creveții au VAR!

Nu vorbim de campionatele din prima linie valorică, acolo VAR-ul e deja subînțeles și obligatoriu, ca și plasa porților, ca și fanioanele din colțul terenului. Acolo, în lumea bună, există VAR chiar și în ligile secunde (Germania, Spania, Italia). Dar nu doar acolo. Liga Secundă sud-coreeană folosește și ea arbitrajul video! Explicabil, în țara Mondialului din 2002 există temple unde este venerat Zeul Dezvoltării Tehnologice! Sistemul e folosit în majoritatea țărilor de pe lângă noi (Croația, Cehia, Polonia, parțial Bulgaria), în zone latino-americane din planul secund al fotbalului de pe-acolo (Ecuador, Peru, Paraguay), în Nordul Africii (Maroc, Egipt), și chiar în zone neașteptate, exotice, renumite prin creveți sau prin masaje „interesante” (Vietnam, Thailanda). Oare acolo cum s-a făcut rost de bani?

Urmașii lui Bahramov?

Mladinovici-Urzică („centralul” și asistentul de la Sfântu Gheorghe) n-au nicio șansă să atingă celebritatea lui Bahramov, arbitrul de tușă din Azerbaidjanul sovietic care a indicat gol pentru englezi la finala CM 1966. Acolo, pe Wembley, s-a consemnat una dintre marile enigme ale fotbalului, nedeslușită nici azi, la mai bine de o jumătate de veac distanță. La Sepsi nu e niciun mister, lucrurile sunt clare, mingea a intrat zdravăn în poartă (foto), iar dacă n-au văzut arbitrii, atunci trebuia rezolvată problema cu arbitraj video. Dacă nu cu VAR, măcar cu acea „Goal Line Technology”, tehnologia de linia porții, un sistem ceva mai rudimentar decât sofisticatul arbitraj video, dar care sună, piuie, face ca toți dracii și te anunță când mingea e în poartă. Noi nici pe acela nu-l avem!

Văitatul, sport național

Nu-l avem, și nici n-o să-l avem cât timp ne tot văicărim că suntem săraci. Ne place să înghițim drepturi tv de milioane, dar nu dăm bani pentru VAR. La o pandemie de 3 luni micșorăm contractele pe 6 luni sau pe un an, trimitem fotbaliștii în șomaj tehnic, nu ne permitem să angajăm un doctor care să stea mereu lângă echipă (recentul caz Botoșani). Când suntem avantajați de arbitraj, mergem pe burtă, românește. Când însă ieșim în pagubă, e scandal.

Facem lucrurile în felul nostru, deși lumea normală le face altfel. Și uităm repede că dacă nu era arbitrajul să anuleze golul lui Păun, CFR elimina bine-mersi Sevilla. Poate de-aia nu vrem noi VAR, suntem supărați pe el că a văzut tocmai faza aceea. Bine-ar fi fost să n-o vadă!