Dusan, îndrăgostit de România

Antrenorul ceh începe a cincea experiență în România, deși a avut de tras ponoase la primele patru

„El vine aici, în Rai, vine mai de jos”. El, adică Dusan Uhrin. Iar cel care face trimiterea paradisiacă e stăpânul Raiului. „Limoniu” Mărginean, cel mai hâtru președinte de dincoace de Ecuator și singurul președinte din această parte de lume care tunde terenul de joc. Minunată și nobilă îndeletnicire! Merită deslușit și ce înseamnă acel „mai de jos”. Înseamnă Dinamo și play-out. Gazul e în Edenul play-off-ului.

Jumătate din Edi
Raiul numit Gaz Metan nu poate participa în Cupele Europene din motive economice, așa că Dusan va antrena aceste ultime opt etape într-un fel de paradis pasiv. Umplutură fără sens într-o competiție de șase echipe, dintre care două, Gazul și Astra, au poprire pe pașaport. Dar nu asta e important, ci faptul că Dusan costă clubul jumătate din cât costa Edi Iordănescu. Pentru Gaz, sunt niște mii de euro salvate. Însă pentru Dusan e o etichetă neplăcută. Aceea de antrenor ieftin. Sau, ca să fie mai frumos spus, de antrenor pentru care nu contează banii, ci meseria. Are afaceri acasă, în Cehia, situație bună, iar cei mai mari dintre cei cinci copii ai săi lucrează, nu așteaptă să le vireze tăticul „ceva pe card” din salariul de la Mediaș. Însă eticheta de „ieftin” rămâne.

Are totuși o cotă
Dusan nu e genul de antrenor care, dacă n-ar exista România, n-ar avea unde să muncească. A antrenat la noi, e adevărat, dar și la Limassol, Dinamo Tbilisi, plus Slavia și Mlada Boleslav, în patria-mumă. Cu Mlada a avut un drum frumos în Europa. Plus că are un nume glorios făurit de un tată celebru, autorul ultimei mari performanțe a fotbalului ceh, finala de la Euro 1996. Cu toate astea, România îl atrage ca un magnet, deși a avut destul timp să-și dea seama cam cum sunt oamenii pe la noi.

Patru bobârnace
Prima dată era pe locul doi cu Timișoara după tur. A fost la un meci în Ghencea, s-a întâlnit cu cineva de la Steaua, iar Marian Iancu a luat foc și l-a dat afară. Apoi, la al doilea mandat timișorean, după ce a ratat titlul la mustață, s-a trezit cu echipa retrogradată la „masa verde”. De la CFR l-au mătrășit pentru că îndrăznise să-i sugereze intangibilului Cadu să nu mai fumeze în vestiar. Viteazul căpitan portughez și-a luat gașca lusitană, a mers la conducere și a pus-o să aleagă. Iar conducerea a ales jucătorii. Dusan a mai obținut o ultimă victorie, un 3-0 cu Vasluiul acela puternic din urmă cu un deceniu, apoi Mureșan i-a strâns mâna dreaptă, iar în stânga i-a pus biletul de avion pentru Praga. La revedere! În fine, în ultima aventură, cea de la Dinamo, a trebuit să slalomeze luni în șir printre murmurele unor jucători neplătiți, fiind și el, destulă vreme, în urmă cu retribuția.

Atracție ciudată
Când ți se întâmplă toate astea în România, în mod normal fugi mâncând pământul. Dacă ai cumva vreun glob pământesc pe biroul de-acasă, acoperi cu o bucățică de hârtie pământul blestemat. Praga natală e totuși altfel. Un loc fără patroni obtuzi și geloși, fără conducători aflați în gașcă cu jucătorii, un meleag în care, măcar prin educație, data unei plăți se respectă, nu se întârzie, cu zâmbetul pe buze, timp de mai multe luni. E greu de înțeles ce resort îl împinge pe Dusan către un areal unde oamenii n-au fost aproape niciodată corecți cu el. Dragostea de fotbal nu poate fi o justificare. Fotbal există peste tot, nu însă și oameni ca pe la noi.