Zizou, omul lui Nea Puiu

Așa a fost mereu Iordănescu. Încăpățânat, orgolios și valoros. Ani mulți și sănătoși, nea Puiu!

De a șaptezecea aniversare a sa, n-o să povestesc nici de antrenorul Iordănescu (imens, deși milităros), nici de fotbalistul cu același nume (un stângaci de vis în anii șaptezeci, pentru care lovitura liberă din afara careului era mai mult decât un penalty), nici despre generalul, nici despre politicianul Anghel Iordănescu.

Îmi voi aminti de oficialul FIFA Iordănescu, trimis de forul planetar cu misia de membru al Comisiei Tehnice la Cupa Mondială 2002, în Japonia și Coreea. Ne-am întâlnit acolo, am avut vreme să stăm mai mult de vorbă. Nea Puiu se învârtea în cercuri selecte, aici Menotti, dincoace Bilardo, dincolo Hidalgo, numai statui vii. Avea limuzină cu șofer, umbla numai la costum, nu-i plăcea deloc mâncarea asiatică și-i era teribil de dor de casă. Copiii erau încă mici, Maria să fi avut cinci-șase ani, nu era Skype ca azi să te vezi zilnic.

Scurtând nostalgia, am mers cu nea Puiu la Franța-Danemarca. În limuzina neagră de la FIFA, de ne salutau toți. M-a strecurat în sectorul lor, al zeilor de la FIFA, am văzut meciul printre somitățile mai sus pomenite. Franța, campioană mondială la zi, pierdea cu 0-2 și se pregătea să plece acasă fără gol marcat.
Prin minutul 80 a venit o domnișoară să strângă voturile pentru jucătorul meciului.

Nea Puiu scrisese pe bilețel numele lui Zidane. Zizou fusese palid în joc, dar când punea piciorul se cunoștea. Însă politica era ca omul meciului să fie din echipa învingătoare, de la danezi. Fata a revenit, rugându-l pe Iordănescu să-și schimbe opțiunea. N-a vrut și i-a spus că atât timp cât Zidane e pe teren, nimeni n-are cum să fie mai bun decât el.

Așa a fost mereu Iordănescu. Încăpățânat, orgolios și valoros. Ani mulți și sănătoși, nea Puiu!