Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Urgența s-a terminat, alerta și aberațiile continuă

Chiar dacă e cetățeanul unei țări care a suspendat campionatul, marele Didier Deschamps se miră de aberațiile fotbalului, acolo unde el deja se joacă. Cel care a câștigat titlul mondial atât ca antrenor, cât și ca jucător (doar Beckenbauer și […]

...

Fotbal adevărat, zgomote false

Derbyul Dortmund-Bayern 0-1 ne-a băgat definitiv în ceață. Prea puțin despre meciul în sine, ce să mai zici când Bayern se pregătește să ia al optulea titlu la rând? Noi spuneam ba „am ucis campionatul”, ba „hegemonia”, după doar câte […]

...

Gigi Privatu’

E culmea să-ți dezvălui vulnerabilitățile plecând de la o chestiune în care ai în principiu dreptate. Gigi Becali, ca și foarte multă altă lume, consideră că nu e normal ca Steaua Armatei să fie cocoțată direct în liga secundă după […]

...

Imensul și vanitosul Mircea Lucescu

Discuția de 7 ore dintre Dan Udrea și Remus Răureanu, pe de o parte, și Mircea Lucescu, de cealaltă, a produs un interviu consistent și spectaculos. Îi invidiez amical pe colegii mei pentru arta de a-l face pe nea Mircea […]

...

Ce înseamnă promovarea lui FC U Craiova în Liga a 2-a?

Dacă dintre straniile decizii federale recente referitoare la eșalonul trei există una cât de cât logică, aceasta e declararea lui FC U Craiova drept viitoare divizionară secundă. Pur și simplu trupa tripletei Mititelu-Pușcaș-Trică nu era din filmul cenușiu al Ligii […]

...

Aplauze pentru Ripensia!

Clubul timișorean de liga secundă a donat 50.000 de lei pentru un spital din oraș. Discret, fără clopoțeii agățați de marile pomeni televizate

Permalink to Aplauze pentru Ripensia!
sâmbătă, 28 martie 2020, 10:42

Mecanismul donației: pe site-ul propriu, clubul a anunțat o campanie de strângere de fonduri. În cinci zile, de vineri, 20 martie, până miercuri 25, s-au strâns 50.000 de lei, iar suma a ajuns la Spitalul Babeș din Timișoara, care are nevoie de multe lucruri și de mulți bani în lupta împotriva coronavirusului. Pe site-ul Ripensiei strângerea de fonduri continuă. Vom fi informați zilele următoare câți bani s-au mai adunat.

Marii binefăcători ai neamului
50.000 de lei? Mărunțiș! Nimica toată, ar decreta sonorii filantropi televizați. Ei dau mult mai mult și anunță cu voce mult mai puternică. Ba se mai și încaieră, Gigi zice de Rotaru, Rotaru de Becali. Se cade foarte ușor din binefacere în derizoriu. De ce mai ești mărinimos dacă după aia spui că rivalul nu-ți ajunge nici la unghia de la picior? Stă cineva pe vremurile astea să măsoare degete și unghii? În lipsă de competiție fotbalistică, ne apucăm să facem clasamentul donațiilor? Ne arătăm mușchii milosteniei? Binefacerea și trufia stau una lângă alta, iar dacă mai au pe fundal și icoane aurite, sordidul moral al peisajului e inevitabil.

Cine e Ripensia?
E marea campioană interbelică, patru titluri și două Cupe în perioada interbelică. Bindea-Beke-Ciolac-Schwarz-Dobay, celebrul cvintet de atac din poveștile lui Nea Vanea. Echipa s-a desființat în 1948, cu șapte decenii în urmă, și a reapărut în urmă cu câțiva ani, luând-o gospodărește de la nivelul cel mai de jos. A urcat până în Liga a 2-a, unde molima a prins-o pe locul 13, cu griji de evitare a retrogradării. Întreg lotul pregătit de Alexandru Pelici valorează 2,7 milioane de euro, conform transfermarkt. Jumătate cât Man sau Coman, cotați fiecare la 5,5 milioane. Cel mai bine cotat fotbalist din lot e evaluat la 200 de mii de euro. În iarnă bănățenii l-au pierdut pe Albert Voinea, golgeterul ligii secunde, plecat spre câștiguri mai însorite, la Turris Turnu Măgurele. Din aceleași motive, Călin Toma, fostul căpitan, a ales și el Gloria Buzău.

Din puținul lor
Modestia financiară a clubului reiese clar din aceste sumare informații. Cu 50.000 de lei strânși (cam 10.000 de euro, după ultimele explozii de la casele de schimb) se puteau plăti salariile pentru șapte-opt titulari de nădejde. E greu de crezut că la Ripensia se câștigă mai mult de o mie și ceva de euro pe lună în medie. Dar nu salariile sunt prioritatea acum (n-am auzit de reduceri, niciun ripensist nu poartă haina de Vasile Roaită a lui Florin Tănase) important e ajutorul pentru cei care au într-adevăr nevoie.

Ei sunt Ripensia
Clubul timișorean nu ia niciun leu de la stat și e susținut din sumele date de patron, plus cotizațiile suporterilor. Aceeași e și proveniența sumei donate spitalului timișorean. Dar cine sunt fanii? Niște nostalgici trecuți prin cărți și prin fotografii îngălbenite. Oameni cu oarecare educație, care au auzit de Dobay, Deheleanu, Pavlovici și ceilalți. Una e să fii rapidist, petrolist, farist, adică echipa ta favorită să se fi desființat sub nasul tău, acum, în anii din urmă, pentru a se reînființa sub altă formă juridică, tot sub nasul tău, alta e să fii ripensist, să ai în inimă un club care a fost în glorie pe vremea bunicilor sau străbunicilor tăi.

Lume de calitate
La câțiva pași de Operă, în centrul Timișoarei, e o cafenea. Ripensia Cafe. Nu mai mult de vreo treizeci de metri pătrați, plus câteva mese afară, pe strada pietonală. E afacerea fanilor, tot ce se câștigă merge la echipă. Poți cumpăra tricouri, căni, pixuri, brichete și ce-o mai fi, toate roș-galbene, plus revista clubului. La mese artiști (personal l-am aflat acolo pe Ilie Stepan, legendarul chitarist de la ProMusica), jurnaliști, scriitori, foști fotbaliști. Printre ei, patronul Ripensiei, Dumitru Mihu, pare din peisaj. Înalt, mai degrabă slab, îmbrăcat casual. Nu l-ai vedea mânând turma prin Dumbrăvița, noua Piperă timișoreană.
Oameni de calitate. De aici pleacă totul. De la cum suntem făcuți pe dinăuntru fiecare dintre noi. Să aplaudăm Ripensia, că merită!

Comentarii (3)Adaugă comentariu

Ovidiu (1 comentarii)  •  29 martie 2020, 10:02

Felicitări, RIPENSIA ! ❤💛

mg (84 comentarii)  •  29 martie 2020, 12:56

..da, tonul face muzica. Aud că Luțu e-n cărți la Transporturi (de cafele..) în noul guven al salvării naționale..

MZM (42 comentarii)  •  29 martie 2020, 15:43

Da, d-le Buzarin, e normal sa aplaudam Ripensia, chiar merita, dar trebuie sa o facem fara a arunca cu noroiul vorbelor si al gandurilor urate catre alti donatori. Gigi Becali, asa gura sparta cum este el, a donat sume extrem de consistente pentru combaterea Covid-19. Sunt atatia milionari romani care nu doneaza un leu! Pe acestia ar trebui sa-i persiflezi. Ce sens are invocarea salariilor lui Man si Coman?! Sau ce sens si ce logica (nu mai vorbesc de deontologie!) are alaturarea numelui lui Florin Tanase de cel al lui... Vasile Roaita?! Simti nevoia sa dai in cei de la FCSB indiferent despre ce este vorba? E ordin pe... unitate?

Comentează