Finala de la Craiova, ca nunta fără mireasă

Oltenii au fost eliminați în sferturi, chiar în ziua când li s-a încredințat finala. Sunt doar invitați de vază la tortura publică din 23 mai

Știința a mai ratat finale de Cupă și n-a fost o tragedie, dar capitala Olteniei n-a găzduit niciodată ultimul act. O va face acum, însă fără trupa alb-albastră pe post de gazdă și, automat, de favorită. Meciul cu trofeul pe masă s-a plimbat destul de mult prin Provincie, la Brașov (de două ori), la Iași, la Târgu Jiu, la Piatra Neamț, la Timișoara, dar niciodată la Craiova. I-a venit în fine rândul, dar ce folos? Un meci la Craiova fără olteni pe teren n-are niciun farmec. Mai vin treizeci de mii de oameni în tribune? Păi, de ce să vină? Să vadă cum se bucură rivalele?

Ciclul mobilizare-relaxare

În momentul în care au intrat pe teren la Iași, oltenii știau două lucruri. Primul, că vor găzdui finala și al doilea, că două dintre calificatele pentru semifinale sunt Dinamo și Sepsi, adică nu cine știe ce sperietori. Asta trebuia să-i mobilizeze, să-i facă să rezolve repede meciul cu Rednic, care nu bătuse pe nimeni în primăvară și pe care-l distruseseră cu 5-2 în Copou cu doar două săptămâni în urmă. Dacă te crezi echipă mare, nu te împiedici de un astfel de meci contra unor băieți apăsați rău de grijile retrogradării. Joci serios de la început, nu aștepți să se facă 2-0 pentru ei ca să-ți aduci aminte că ai ajuns, totuși, la stadion.

Totul de la Mihăilă?

În mediul online, ai cărui utilizatori frecvenți sunt oltenii, pe lângă faptul că a fost distrus Papură, s-au făcut mai multe liste cu vinovați. S-a spus că n-a mers Cicâldău, că Martici a dat toate centrările către Teiul lui Eminescu, apoi că fundașii centrali au dormit, că Vătăjelu e mult mai bun la interviurile de la final decât pe teren și, culmea, că Mihăilă a fost șters. Mai mare prostie nu există! Întâi că Mihăilă a creat singura fază periculoasă de atac a primei reprize, acel șut frumos apărat greu de Rusu, și apoi ce vor pretențioșii judecători alb-albaștri de tastatură? Să le câștige un puști toate meciurile? Să dea el de fiecare dată golul victoriei, la 20 de ani? Cei de 25, de 27 sau de 30 ce păzesc?

Fundașii fostului fundaș Papură

Meciul de la Iași nu s-a pierdut în atac, ci în apărare. Paradoxal, pentru că Papură, înainte de a fi monosilabic și de a ține parcă morțiș să pară cât mai antipatic pentru toată lumea, e un antrenor modern, cu destule idei. Dar e și un fost fundaș de valoare, a cărui apărare e, meci de meci, o catastrofă perfectă. Există în fotbal reguli nescrise, dar clare. Îți formezi un cuplu de stoperi și nu umbli la el decât dacă te obligă accidentările sau cartonașele. Așa ca Tilihoi-Ștefănescu pe vremuri. Sau Bumbescu-Belodedici, sau Andone-Rednic. În doar două meciuri, ultimele, Corneliu a filosofat în centrul apărării, pe rând, cu Acka-Tiago, apoi cu Dielna-Acka, a trecut la Acka-Ciosici, pentru a termina la Iași, de-a dreptul metafizic, cu Ciosici-Bancu. E adevărat, ultimul cuplu n-a prins decât vreo cinci minute, dar golul care a pecetluit înfrângerea atunci s-a luat.

Pedeapsa supremă

Uhrin cere ca finala să nu se mai joace la Craiova, ci să fie mutată pe Arena Națională. Asta nu se poate! Meciul a fost încredințat oltenilor nu din vreo mare dragoste federală, ci pentru că atunci, pe 23 mai, pe cel mai mare stadion al țării se va da cu mătura și cu bidineaua în vederea Euro 2020. Meciul pentru trofeul Cupei trebuie să rămână la Craiova, iar echipa Științei trebuie invitată în păr, la tribuna oficială. Chiar ar trebui, ca măsură profund pedagogică, trofeul să fie înmânat cștigătorilor, care-or fi ei, chiar de către jucătorii olteni. Asta e! Dacă nu pot să ia Cupa, măcar s-o dea!