Hențul, misterul absolut al fotbalului
Când se sancționează și când nu? Regulile nu se schimbă de la o epocă la alta, ci de la un an la altul, ba chiar de la o zi la alta

Indiferent de interpretările specialiștilor, faza cu mâna lui Traore de pe Sanchez Pizjuan va rămâne în istoria fotbalului nostru, iar tălmăcirea ei, cu cât va fi mai savantă, va demonstra mereu că granița dintre victorie și înfrângere e de fapt o fâșie volatilă, ai cărei vapori se ridică și se amestecă de ambele părți ale liniei de demarcație.
Regula mâinii drepte și stângi
Brațul, antebrațul, palma sau degetele au funcționat întotdeauna ca principale obiecte ale muncii în miile de ore de „moviole” ale fotbalului nostru. Niciodată hențul n-a fost ceva clar. Pe vremea copilăriei era vorba cu „i-a spart ceasul!”, ceea ce însemna că mingea l-a lovit în mână, adică e henț. Cu timpul, ceasul spart n-a mai fost un argument pentru ca incorectitudinea să fie incriminată. A început să se vorbească despre henț involuntar, despre poziție nefirească a brațului, despre mărirea suprafeței corpului cu ajutorul mâinii, acel doct „becames bigger or longer” declamat oxfordian de către experți în studiourile tv.
Argumentele tuturor
S-a tras de la distanță mică, șutul a fost violent, apărătorul ținea brațul așa ca să se echilibreze, ce era să facă cu propria sa mână? Duce mâna spre minge sau îi vine mingea în mână? Acestea sunt cugetările metafizice ale fotbalului de mai multe decenii încoace.Pe vremuri rămânea cum a dat arbitrul, bine sau rău. Saltul tehnologic al epocii contemporane nu face decât să sporească confuzia. Acum ai o mie de camere tv și fiecare unghi îți poate da altă interpretare. Sofisticatul henț al mileniului trei are cu totul altă încărcătură mediatică, emoțională și chiar… financiară decât desuetul și candidul henț de acum patruzeci-cincizeci de ani.
Interpretări inegale
În cazul fazei de la Sevilla, ea se sancționează conform unei recente modificări de regulament care spune că dacă mingea e atinsă cu mâna sub orice formă, iar în urma fazei se marchează, atunci e henț. Apărut în vara trecută, prin august, acest paragraf, în loc să aibă rolul unui far de ceață, coboară și mai mult pâcla asupra peisajului. Carevasăzică, acest gen de henț e special, e sancționabil doar dacă duce la un gol. Altfel nu e. Să zicem că Traore nu era la 30 de metri de poarta andaluză, ci în careul mic. Atingea mingea cu degetele, iar mingea se ducea la Păun, care era e la doi metri de poartă.
Varianta 1: Păun trimite în poarta goală, deci e henț la pasatorul Traore, că așa spune regulamentul din august încoace.
Varianta 2: Păun e dărâmat de un adversar, deci e penalty. Faptul că Traore a atins mingea în același mod, nu mai are nicio importanță. Regulamentul vorbește doar de marcarea unui gol, nu spune nimic despre penaltyuri.
Atacanți vs. apărători
Să mai analizăm un aspect al „momentului Traore”. Dacă jucătorul CFR-ului era nu în atac, ci, să zicem, în careul propriu, și atingea mingea cu mâna așa cum a atins-o la Sevilla, se dădea penalty pentru spanioli? Păi nu se prea dădea. S-a dat henț numai și numai în lumina noilor reglementări adoptate în august trecut, adică pentru că s-a marcat în urma acelei faze. Reglementări care tratează diferențiat fundașii care pun mâna pe minge, cauționați în anumite împrejurări, față de atacanții care înscriu sau dau pase de gol cu mâna, sancționați ÎNTOTDEAUNA, indiferent de „natura” hențului!
De ce nu s-a uitat arbitrul la tv?
Paragraful adăugat vara trecută l-a scutit pe arbitrul leton să dea fuga până la marginea terenului. Dacă i s-a spus din camera VAR că mingea a atins mâna lui Traore, atunci nu mai era nevoie de analiza lui savantă. Astfel, el a ajuns să anuleze un gol pentru un henț pe care nu l-a văzut, ci doar i s-a povestit despre el.
Ce e de făcut?
Confuziile din jurul acestui mister absolut al fotbalului care e hențul, sub multitudinea sa de aspecte, se pot înlătura într-un singur fel. O minge atinsă cu mâna e henț, indiferent de element intențional, suprafață mărită a corpului sau poziție firească a mâinii. Dar are cineva interesul ca lucrurile să fie simple, când e atât de palpitant dacă ele sunt complicate?!