Ionuț Radu, laureatul neinternațional

A trebuit să treacă mai bine de jumătate de veac de anchetă ca să înregistrăm o stranie premieră: câștigătorul ediției 2019 e un fotbalist care n-a apucat să joace un meci, o repriză, un minut, o secundă în prima reprezentativă.

[…]

A trebuit să treacă mai bine de jumătate de veac de anchetă ca să înregistrăm o stranie premieră: câștigătorul ediției 2019 e un fotbalist care n-a apucat să joace un meci, o repriză, un minut, o secundă în prima reprezentativă.

Cazul probabil că-și extinde unicitatea la nivel planetar pentru că peste tot în lumea asta, de la Ecuator până la cei doi Poli, fotbalistul anului iese acela care a înregistrat în acel an cele mai semnificative și mai vitejești acțiuni în avantajul respectivei echipe naționale.

Ionuț Radu n-a ieșit pe primul loc doar pentru că n-avea cine altcineva să iasă. Și nici n-a câștigat numai pentru că duminică de duminică e în poarta „Grifonului”, chiar dacă între timp pe banca genoveză s-au perindat vreo cinci-șase antrenori, inclusiv marele Prandelli.

Ionuț a cules laurii din 2019 pentru bucuriile și fluturii în stomac pe care românii i-au simțit astă-vară, la Euro U21, dovadă că în fotbal, alături de tabela de marcaj, un rol important îl are și fiorul, care e o senzație greu cuantificabilă.

În 2020 cu certitudine vom mai înregistra o premieră. Debutul fotbalistului anului precedent în prima reprezentativă.