Răspunsul lui Burleanu, mai penibil decât gafa în sine

Dacă pretinde că nu l-a invitat pe Hagi din cauza ”formatului” ceremoniei, înseamnă că președintele FRF n-a înțeles nimic din fotbalul pe care-l conduce

Un răspuns bălmăjit, dulceag și corporatist, făcut public la capătul a trei zile în care toată lumea s-a întrebat de ce a lipsit Hagi din sala de la Romexpo. Formulându-l, Burleanu nu face decât să se învinovățească o dată în plus pentru transformarea unui eveniment important pentru România într-o rușine națională prilejuită de omiterea celui mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor de la ceremonie.

E prostie, nu lipsă de inspirație
Cumva autocritic, Burleanu invocă „lipsă de inspirație”. Ca să-l chemi pe Hagi la un astfel de eveniment nu trebuie să fii inspirat, ci să nu fii atât de revanșard și de inconștient de imensitatea erorii de a-l lăsa pe dinafară. Orice listă a participanților trebuia nu să-l conțină pe Hagi, ci să înceapă obligatoriu cu el.

Atenție la nuanțe!
Dacă citim atent scrisoarea, băgăm de seamă că Burleanu nu-și cere scuze (personal și în numele FRF) pentru lăsarea pe dinafară, ci pentru că acest lucru i-ar fi prilejuit lui Hagi o supărare. Pentru că omiterea, în viziunea președintelui FRF, pare logică atâta vreme cât toate delegațiile au fost alcătuite din „președinte, secretar general, selecționer, team manager și ofițer de presă”, iar Gică Hagi era normal să lipsească din moment ce nu ocupă niciuna din aceste funcții. Așadar, Burleanu încearcă să convingă pe toată lumea că a procedat corect și că, dacă e să ne luăm după regulamentul impus de UEFA, Hagi n-avea ce să caute în sală. Că asta i-a pricinuit o supărare, e altceva, ne cerem scuze, dar trebuie să înțeleagă!

Un bobârnac printre lingușeli
În continuare, epistola vorbește de prețuirea pe care FRF i-o poartă lui Gică, dar îi aduce aminte, total neelegant, că Hagi ar fi declinat propunerea de a deveni ambasador al Euro 2020 la București, invocând programul încărcat de la Viitorul. Ce-are una cu alta? A fi ambasador al competiției implică, într-adevăr, un șir îndelungat de activități, însă prezența la tragerea la sorți nu trebuia să vină în calitate de ambasador, ci de număr unu din istoria fotbalistică a unei nații care găzduiește o ceremonie atât de importantă. De om pe care-l știu de-o viață Gullit, Figo, Stoicikov și ceilalți imenși fotbaliști invitați la București de UEFA, mari fotbaliști care după ce se întorc acasă dacă vor să-și aducă aminte cum îl cheamă pe tânărul și simpaticul președinte al Federației Române, trebuie să caute în programul pe care l-au primit la intrarea în sală.

Decât așa respect, mai bine nu!
Misiva se încheie în același stil siropos și fățarnic în care a început, prin asigurarea lui Hagi „de tot respectul meu”. Concretizat, după cum s-a văzut, printr-o poliță plătită cu această omisiune jignitoare, care așa cum reiese din scrisoare, n-a fost întâmplătoare, ci dinainte ticluită. Scrisoarea președintelui dovedește că acesta fie n-a înțeles cine e Hagi pentru fotbalul pe care-l conduce (ar fi varianta convenabilă lui Burleanu), fie știe foarte bine asta, dar crede că jilțul vremelnic de președinte e mai important decât legenda.