Iar ne dăm Skulasson pe Baskulasson!

Ce fericire națională că am căzut cu Islanda! Țopăim, ne îmbrățișăm și jubilăm în stilul nostru caracteristic

Cine poate să spună că în Islanda ne va fi mai bine decât în Scoția? Iată că pot mulți! De când sorții au decis ce-au decis, mulțumirile și promisiunile românilor nu mai contenesc. Îi batem pe islandezi indiferent de climă, de unde jucăm (s-ar putea să migrăm pe la Copenhaga!) și de orice alt criteriu. De ce? Pentru că noi suntem noi, cei buni și, mai ales, cei optimiști.

Calificare cu garanție

Mai în glumă, mai în serios, imediat după răcirea sorților, Mihai Stoichiță ne-a garantat că ne calificăm! Nu demult, acum doi ani și ceva, ne garanta și Christoph Daum că vom câștiga, că vom face, că vom drege. Cunoscându-l de mulți ani pe Stoichiță, înclin să cred că a zis ce-a zis mai mult ca o glumă telefonică făcută cu cei din studio decât ca o declarație serioasă.

Sigur, putem să glumim, însă în fotbal nu se poate garanta nimic, absolut nimic! Iar a o face e dovadă de fanfaronadă și de amatorism, ceea ce nu e cazul lui Mihai Stoichiță, om cu mai bine de jumătate de veac de fotbal în spate, antrenor trecut prin multe.

35-13 și altele

Nu vorbim acum de Skulasson, fundașul stânga care a generat calamburul din titlu. Vorbim de Sigurdsson, cel mai bine cotat fotbalist islandez, 35 de milioane pe transfermarkt, care joacă (da, chiar joacă!) la Everton și dă piept săptămână de săptămână cu tot ce e mai bun în Premier League.

Prin comparație, cel mai bine cotat fotbalist român e Răzvan Marin, 13,5 milioane, care nu joacă la Ajax.

Dar poate că nu acest aspect e decisiv, ci acela că valoarea însumată a loturilor e aproximativ egală, undeva între 80 și 90 de milioane. Ceea ce denotă echilibru și în niciun caz nu sugerează că noi am fi mari favoriți.

Dacă mai socotim că se joacă la ei, că nouă niciodată nu ne-au prea venit la îndemână meciurile cu nordicii, că Islanda e omogenă și experimentată, etalându-se de vreo șapte-opt ani în aceeași formulă, aproape că balanța înclină mai degrabă spre ei decât spre noi.

Ce facem până în martie?

Ne punem selecționer, în primul rând. Isprăvim cu acest veritabil casting din ultima vreme, în care Federația se crede un fel de juriu de la un concurs de Miss, iar posibilii viitori antrenori ai echipei naționale sunt luați, fără voia lor, drept candidatele care se plimbă în rochie de seară (n-am zis costum de baie!) prin fața examinatorilor.

Dar să sperăm că până în martie reușim să revenim (am fost, oare, vreodată?) cu picioarele pe pământ și să înțelegem că, la nivelul la care a coborât reprezentativa României, ea poate fi favorită doar atunci când întâlnește selecționate din ultimul pluton valoric. Nicidecum cu Islanda!

De la 4 puncte la 0-7!

Noi, aceștia, bucuroșii că ne-a picat în farfurie o chiftea la îndemână, suntem aceiași care luna trecută eram absolut convinși că în ultimele două meciuri din grupa preliminară, cu Spania și cu Suedia, vom face fără probleme cele 4 puncte necesare calificării directe. Cum le-am făcut, s-a văzut. Cu două înfrângeri, golaveraj 0-7! Asta înseamnă să nu-ți dai seama pe ce lume trăiești, unde te situezi față de ceilalți.

Îi batem de-i rupem pe islandezi și, dacă nu v-ați dat seama, deja i-am bătut și pe bulgari, și pe unguri, pe toți! Hai România!