Boloni și sabia belgiană

Metodele prin care antrenorul lui Antwerp e amenințat cu demisia au prea puțin de-a face cu civilizatul și elegantul peisaj al Țărilor de Jos

Sabiei din titlu i s-ar putea spune și sulă pusă în coaste. O sulă de tip belgian, elevată, delicată, dată cu baiț de Flandra sau de Brabant, dar tot sulă. Tradus din flamandă în română asta înseamnă că dacă nu bate pe Club Burgge duminică (FC Bruges, mai pe înțelesul nostru, care aseară tocmai s-a produs pe Parc des Princes în Liga Campionilor), Boloni pleacă de la Anvers.

Pe surse va fi dat afară
Anvers sau Antwerp în varianta flamandă, echipă unde Boloni „lucrează” de doi ani și ceva, reușind s-o aducă de la statutul de timidă nou-promovată la nivel de Europa League, locul 4 sezonul trecut. Așa susține presa belgiană, care evoluează tot „pe surse”, parcă mai abitir ca omoloaga sa dâmbovițeană. Mai trebuie spus doar că Bruges e liderul detașat al campionatului în care Ianis nu prea joacă. Are doar trei remize în 13 etape, în rest victorii. Echipa lui Loți e pe 7, peste campioana en-titre Genk (8) și consistent peste marele Anderlecht (11).

Interlocutorul
Recunosc că vorbim uneori la telefon, mai mereu la inițiativa sa. Convorbirile sunt lungi și plăcute, precum cele cu oamenii inteligenți și delicați. Deși ne știm de ani buni, nu ne tutuim, ne „domnim” unul pe celălalt. Inversul tipicului relației jurnalist-antrenor, el e cel care întreabă mai mult. Ce mai e prin țară, ce mai fac foștii săi colegi. Povestește cum stă cu cartea autobiografică pe care o pregătește, se ceartă mereu pe sine că e cam leneș la scris. Despre Anvers nu prea vorbim. Când pierde, zice doar că „așa e fotbalul”. Când câștigă, sare repede peste subiect. De când are problemele pentru care clubul l-a băgat în oala sub presiune, n-am vorbit deloc. Nu se face să agiți apele în jurul unui om aflat și așa în vâltoare.

Balcanii dintre bijuterii
E splendid Anversul. E orașul lui Rubens, plin de muzee, evrei cu codițe împletite și pălării negre, care merg pe biciclete. Prăvălii cu giuvaeruri, cu sute de feluri de ciocolată, terase cu sute de sortimente de bere, blondă, brună, roșie, verde, albastră. Am călcat acele trotuare în urmă cu vreun deceniu, dar e greu de crezut că s-au schimbat prea mult. În acel peisaj ai impresia că totul e prosper, idilic și elegant, că, și dacă e ca antrenorul să se despartă de echipa de fotbal, totul se produce discret și seniorial, cu o discuție între gentlemani parafată de o bere, cea de „la revedere”, băută împreună.

Dar poate că, de când cu globalizarea, s-au mai schimbat vremurile. Suporterii îl invită pe antrenorul de 66 de ani, căruia îi spun „pensionar”, să plece, iar conducătorii, sensibili la glasul vulgului, îi pun veneticului româno-maghiar în coaste (dar cine nu e venetic în Belgia, începând cu domnii cu pălării negre de pe biciclete?!) acea unealtă de care am pomenit mai sus.

Ce va fi duminică?
Va fi Antwerp-Club Brugge, de la trei și jumătate, ora noastră. Cu Wilmots, până nu demult selecționer al Iranului, pe bani mulți, ca și predecesorul de-acolo, Carlos Queiroz, stând la cotitură în mod cât se poate de balcanic. Cu șeful D’Onofrio, vechi prieten al lui Boloni, ridicând neputincios din umeri și ascultând glasul peluzei, care probabil că-l va admonesta pe „pensionar” încă de la încălzire. Cu veteranul Mbokani (Dieumerci, adică, mulțumesc Ție, Doamne, pe numele mic), golgeterul campionatului belgian, încercând să-l ajute pe mentorul său Laszlo, cu care a luat titlul la Standard în urmă cu un deceniu.

Și cu Boloni meditând la globul pământesc și întrebându-se dacă nu cumva s-a teleportat din liniștita Belgie pe undeva prin Golf, unde se mai întâmplau de-astea, dar măcar se întâmplau pe bani mulți.
Succes interlocutorului meu ocazional, să auzim de bine!