Craiova, cântecul târziu al greblei

Meciul cu Dinamo se joacă la Severin din cauza birocrației și a lentorii autorităților

Timp de schimbare a gazonului era berechet. De pe 4 octombrie, de la finalul remizei cu Poli Iași, până pe 4 noiembrie, la fluierul de start al meciului cu Dinamo. O lună la dispoziție, fără meciuri acasă! Greu te mai întâlnești cu așa o castană în plin sezon! Și cu vreme excelentă, cu excepția ultimei săptămâni a „pauzei”, când a venit frigul.

Hârțoage în loc de rulouri

Discuțiile dintre club (cu Pițurcă purtător de cuvânt și principalul motor al acțiunii, s-a gândit inclusiv să plece dacă lucrurile nu se rezolvau) și Primărie, deși anevoioase și pline de șicane, fuseseră deja finalizate atunci, în 4 octombrie. Dar doar în principiu, la modul „da, domnule, suntem de acord, așa facem”. Au urmat hârtii plimbate între Primărie și CNI, Compania Națională de Investiții. În fine, mult visatul aviz.

Apoi, ședință de Consiliu Local, supunerea la vot, aprobarea, deblocarea sumei. Afară erau 25 de grade în miez de octombrie, deasupra ierbii vechi și neatinse zumzăiau gâze întârziate, ca în Topârceanu, jumătate din intervalul de pauză se scursese și în loc de hârșâit de greblă, încă se auzea cântec de ștampile în acompaniament de foșnet de documente de-o covârșitoare importanță.

Cel mai important meci

Decopertarea a început abia pe 18 octombrie, iar rulourile au început să se instaleze abia zilele trecute. Era greu de jucat pe 4 noiembrie, dar dacă treaba s-ar fi început la timp, acum ar fi fost totul gata. Cele două săptămâni de contemplație birocratică au fost decisive, iar Craiova dispută meciul cel mai important al sezonului regulat la Severin. Vor surprinde probabil cuvintele „cel mai important””, dar chiar așa e! Încă din primii ani ai celor aproape cinci decenii de vizite pe arena olteană, am înțeles perfect rivalitățile.

La Craiova, Steaua a fost privită și primită de obicei cu respect, Argeșul lui Dobrin cu admirație, iar celelalte echipe, cu o netă superioritate asumată de olteni. Marile încleștări, marile ambiții au fost întotdeauna cu Dinamo, fie că adversarii s-au numit, prin timp, Nelu Nunweiller, Dinu, Dudu, Augustin, Răducioiu, Demollari, Claudiu Niculescu (mai ales!) sau Nistor. De aceea trebuia făcut „pe dracu-n patru”, cum zic oltenii, ca meciul cu Dinamo să se joace pe „Ion Oblemenco”!

Mistralul, Băltărețul și alte vânturi

Inaugurarea nu va fi cu Dinamo, ci peste alte trei săptămâni, cu Sibiul lui Neagoe. Cum zic oltenii la un pahar de zaibăr nelimpezit, Dumnezeu îi dă timp omului, dar mai trebuie să-i dea și minte. Pe arena olteană va fi același amestec de iarbă naturală, preponderentă, cu o mică proporție de sintetic. La fel e și la Marsilia, Bordeaux, Lyon sau Bilbao, unde verdele e impecabil, iar suprafața, perfectă. Pițurcă povestește (s-a documentat, e clar!) că pe „Velodrome” s-a montat ieri și s-a jucat azi, cum ar veni, pe o ploaie torențială, iar după asaltul crampoanelor „lucrarea” n-a avut de suferit.

Se va spune că pe malul Mediteranei bate Mistralul, dar cei care am făcut școala primară la Craiova și am studiat în clasele primare geografia județului Dolj, am învățat că în zonă suflă Băltărețul și Dunărințul, vânturi calde, de miazăzi. Așadar, măcar în materie de mișcare a maselor de aer, Oltenia nu e cu nimic sub Provence.

De ce s-a luptat Pițurcă?

Pentru că înțelege fotbalul ca pe o acțiune în care mingea care e plimbată pe jos, pentru că întotdeauna i-au plăcut pișpireii tehnici, fiind chiar anecdotică perioada de la Steaua, cu Aliuță, Florentin Dumitru, Diniță, Pompiliu Stoica, Mitriță-unchiul. Din trupa actuală, pe prototip s-ar mula Ioniță, Ivanov, Bărbuț, Nițu. Cam puțin față de acum doi ani, când Mitriță-nepotul, Băluță și Gustavo îndeplineau rolul, dar erau nevoiți de multe ori, din cauza gazonului, să folosească rețeta „tare și după ea”!